VIDEO | Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor prezenți la Summitul Inițiativei celor 3 Mări să ridice interdicția de export a Ucrainei
Președintele Klaus Iohannis l-a invitat pe Volodimir Zelenski să țină un discurs la Summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Acesta a ținut să mulțumească liderilor Inițiativei pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse din 24 februarie 2022.
După afirmațiile contradictorii dintre România și Ucraina privind resturile fragmentelor de drone rusești ce au atacat porturile de pe malul ucrainean al Dunării (Reni și Ismail), Volodimir Zelenski a ținut un discurs în marja Inițiativei celor 3 Mări, eveniment ce se desfășoară la București pentru a doua oară.
Președintele Ucraine a ținut să le mulțumească personal liderilor UE prezenți la București pentru „solidaritatea și unitatea” pe care statele membre ale Inițiativei au dat dovadă, odată cu invazia rusă în Ucraina.
Liderul de la Kiev a atras atenția asupra pericolului ca Vladimir Putin să cucerească Ucraina, dar și asupra recentelor atacuri cu drone de lângă granița României, despre care se spune că bucăți din drone au căzut pe teritoriul României. Zelenski a precizat că doar astăzi, 16 persoane și-au pierdut viața în urma unui atac rusesc executat în regiunea Donețk.
În legătură cu acele fragmente găsite în România, au avut loc atacuri asupra infrastructurii noastre, am avut și victime. Aceste consecințe ale atacurilor asupra porturilor Chilia, Reni, Izmail, asupra acelor orașe – ce să vă spun, gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reușit să pună piciorul cum trebuie în Ucraina. Asta este ce s-ar fi întâmplat. (…) Simțim o mare recunoștință pentru ajutorul oferit. Facem front comun pentru viitorul nostru, pentru libertatea noastră. Trebuie să ne gândim la ce ne unește, nu la ce ne dezbină, a transmis Volodimir Zelenski prin videocoferință la Summitul I3M.
Volodimir Zelenski a cerut ridicarea interdicției de export al cerealelor ucrainene, argumentând că aceasta reprezenta o parte importantă din bugetul Ucrainei pentru ca țara sa să reziste în fața agresiunii ruse.
Suntem împotriva unei restricții pentru exportul de cereale. Avem nevoie de fonduri. Beneficiul va fi în favoarea economiei europene. Este vorba de supraviețuirea Ucrainei. Ucraina nu trebuie transformată într-o țintă economică. Vă rog ca într-un fel sau altul, ca parteneri și colegi să luați notă că orice restricție a exporturilor din Ucraina cresc suferința și distrugerile cauzate de agresiunea rusă, a transmis Zelenski.
Președintele Ucrainei a făcut apel și la promisiunile UE care nu sunt încă puse în practică, dar și la valorile pe care statele europene le împart. El a subliniat că libertatea comerțului și concurența liberă reprezintă valori fundamentale pentru întreaga Uniune Europeană.
Fundația UE este libertatea comerțului și concurența liberă. Nu putem să acceptăm cu calm încălcarea promisiunilor care ni s-au făcut. Nu trebuie multiplicate diferențele cu care ne confruntăm deja. Ne luptăm pentru supraviețuire și pentru valorile noastre comune. Acestea se aplică pe pământ, pe mare și în spațiul cibernetic, a conchis Zelenski în cadrul I3M.
Blinken a mers la Kiev
Miercuri, secretarul de stat american Anthony Blinken a mers la Kiev pentru a discuta cu Zelenski. Acesta ar fi și motivul pentru care Volodimir Zelenski nu a putut participa fizic la București. Blinken nu a venit cu mâna goală în Ucriana, acolo unde a anunțat deja sprijin și ajutor financiar suplimentar pentru Ucraina. (detalii AICI)
Este a 4-a vizită a secretarului de stat SUA pe care acesta o face la Kiev, de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
CITIȚI ȘI: