Prima pagină » Actualitate » Videoclip-omagiu, creat de prieteni, pentru Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai: „Cel mai iubit dintre pământeni, acum, este înger”

Videoclip-omagiu, creat de prieteni, pentru Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai: „Cel mai iubit dintre pământeni, acum, este înger”

Imagini emoționante publicate de prietenii lui Sebastian, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai. Aceștia au făcut un videoclip-omagiu, pe care l-au postat pe TikTok, un memento al clipelor petrecute împreună.

Roberta și Sebastian, tinerii uciși de Vlad Pascu în accidentul din stațiunea 2 Mai, au fost înmormântați în aceeași zi, iar durerea tuturor celor care i-au cunoscut nu a putut fi exprimată prin cuvinte. (mai multe informații AICI)

Tot tragedia de la 2 Mai i-a determinat pe prietenii lui Sebastian Andrei Olariu din orașul Pantelimon – lovit mortal de mașina condusă de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor – să demareze o acțiune prin care să tragă un semnal de alarmă în legătură cu efectele dezastruoase ale consumului de droguri.

Duminică, prietenii lui Sebi vor să îl și omagieze pe cel care nu mai este, acum, printre ei, aceștia transmițând și că toată această durere „trebuie îndreptată spre a schimba ceva”.

„În același timp, dorim să omagiem memoria lui Sebi, prietenul nostru, cel care a fost răpit dintre noi că o consecință a scăpării de sub control a utilizării drogurilor de către cel care i-a luat viața. Tot ce ne dorim și ce am aprecia, ar fi ca și dumneavoastră să răspundeți «prezent» la momentul nostru special de duminică, iar orice acțiune de a-l face cunoscut, ne vă face cu totul recunoscători. Vă mulțumim și vă așteptăm! Prietenii lui Sebastian Andrei Olariu și foștii săi colegi din Clubul Sportiv de dans Boom Boom”, s-a mai precizat în anunțul prietenilor lui Sebi.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV| Tatăl lui Vlad Pascu știa că se droghează și are ”episoade psihotice”. Ce le-a spus polițiștilor chemați la casa lor pentru o falsă spargere

EXCLUSIV | Părinții lui Vlad Pascu știau că se droghează de la 13 ani și a avut două dosare la DIICOT, dar au refuzat ajutorul ANA. ”Au ignorat total”

Autor
Cu o experiență de peste 10 de ani în presă, Ana Lungu a scris pe teme de actualitate, social, politică, a făcut anchete și reportaje și se află în echipa Gândul de șase luni. Absolventă de ... vezi toate articolele