VIITURA de pe Dunăre ajunge în România. Debitul va atinge valori duble, față de cele actuale. Ministrul Mediului: „Suntem pregătiți”

Publicat: 19 09. 2024, 17:59
Actualizat: 19 09. 2024, 18:28

This browser does not support the video element.

Dunărea va ajunge la valori maxime de până la 9200-9500 mc/s spre sfârșitul lunii septembrie, anunță Apele Române. Conform experților de la INHGA, debitul Dunării va înregistra o valoare de două ori mai ridicată decât cea actuală.

Apele Române au anunțat că debitul Dunării va atinge valori de până la 9200-9500 mc/s în jurul datei de 28-29 septembrie. Viitura de pe Dunăre va ajunge în țara noastră prin zona Baziaș. Apele Română asigură ca lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor împiedica posibile pagube cauzate de viitură.

„Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie și va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s
Specialiștii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării și fac schimburi de date cu experții de la nivelul țărilor din bazinul hidrografic al Dunării.

Conform prognozei INHGA, disponibilă astăzi pe site-ul www.hidro.ro, debitele Dunării sunt în creștere și vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu față de valoarea actuală (4200 mc/s) și cu mult peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).

Pe baza datelor actuale, a informațiilor primite din Ungaria şi Serbia şi luând în considerare aportul celorlalți afluenți importanți ai Dunării din aval de Budapesta (Drava, Sava, Tisa şi Morava), fără aport suplimentar important de precipitații în bazinul hidrografic al Dunării, din amonte de intrarea în ţară, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe Dunăre şi afluenții săi, pe sectorul din amonte de Budapesta (mai ales în Austria), debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere și vor atinge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la 9200-9500 mc/s.”, au menționat Apele Române.

În acest sens, ministrul Mediului Mircea Fechet a convocat o ședință la care au participat și experții de la Apele Române, alături de cei de la INHGA.

„Pe sectorul românesc al Dunării, în aval de stația hidrometrică Gruia, lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor asigura tranzitarea în siguranță a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secțiunea Baziaș.

Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administrații Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă și monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundațiilor, din aval Gruia, aflată în administrare pe o lungime de 1100 de km.

Hidrologii noștri de la cele 7 Administrații Bazinale de Apă preiau datele de la nivelul celor 18 stații hidrometrice situate pe sectorul românesc al Dunării și transmit permanent informațiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării prognozelor de către colegii noștri de la INHGA.
În același timp, specialiștii noștri sunt în teren și monitorizează nivelurile Dunării, precum și linia de apărare situată de-a lungul întregului sector românesc.
Experții de la Apele Române, alături de cei de la INHGA au participat totodată la ședința CMSU convocată de ministrul Mircea Fechet, Ministerul Mediului – România.”, mai arată sursa citată.

Ministrul Fechet: „Nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm”

„Astăzi am convocat la minister Comitetul Extraordinar pentru Situații de Urgență și m-am asigurat împreună cu colegii mei de la Administrația Națională de Meteorologie, alături de colegii de la Institutul Național pentru Hidrologie și Gospodări Rea Apelor, cu colegii de la Apele Române, din Minister, de la Direcția Generală a Apelor, cu cei de la ANIF, cu cei de la Hidroelectrica și nu în ultimul rând cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu departamentul pentru situații de urgență, că suntem pregătiți pentru ceea ce urmează să se întâmple cu Dunărea. Astăzi avem la intrarea în țară, la Baziaș, 4.200m³/s ieri aveam 3000. Avem, deci o creștere de aproximativ 1.000m³/zi și ne așteptăm ca această creștere să fie una liniară.

Până în data de 28 sau din data de 29 septembrie, când așteptăm noi un vârf de debit pe Dunăre, probabil că vom avea între 9200 și 9 500m³/s lucru pe care îl vom gestiona pentru că, așa cum s-a întâmplat și anul acesta în ianuarie, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, în luna decembrie, așa cum s-a întâmplat în anul 2006, când am avut 15.800m³ suntem pregătiți. Toți colegii mei știu exact ce au de făcut în acele zone sensibile, așa cum le numim noi, puncte critice, unde am avut infiltrații în dig, la viitura din 2006 sau la viitura din 2013. Am intervenit pe tot acest parcurs și intervenim și astăzi și apărăm aceste diguri. Am dispus colegilor să reverifice fiecare metru de lucrări de apărare la Dunăre.

Avem aproape 1.200km de dig de apărare și trebuie să știm sigur că în aceste 10 zile pe care le avem la dispoziție, până când vom avea un vârf de debit, nu vom avea niciun fel de problemă. Vă țin la curent în fiecare zi, în funcție de evoluția situației meteo din bazinul superior al Dunării. Totodată, monitorizăm cu atenție și ce adună afluenții din aval de Budapesta, mă refer aici la cele trei cursuri de apă din Serbia, respectiv Sava, Drava și Morava. Monitorizăm și acele debite. De asemenea, și Tiza adună niște cantități suplimentare în acest debit, însă ceea ce este important este că situația este sub control în România și la acest moment nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm.”, a declarat Mircea Fechet.