Vin BANI de la GUVERN pentru familiile cu PROBLEME și persoanele SINGURE/Ajutoarele se acordă pentru SITUAȚIILE de URGENȚĂ
Persoanele singure și familiile cu probleme vor primi ajutor de la stat, în regim de urgență. Guvernul a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru victimele incendiilor și exploziilor care le-au afectat locuințele, bunurile de folosință îndelungată sau pentru cei cu probleme grave de sănătate, după cum a anunțat Minuisterul Muncii și Solidarității Sociale.
336 de familii și persoane singure vor primi de la stat 1,3 milioane lei ca sprijin în situații de necesitate, din cauza unor situații neprevăzute de genul incendiilor, bolilor sau exploziilor, în urma cărora și-au pierdut agoniseala sau nu se pot întreține.
Banii vor fi acordați în sumă de 362.300 lei pentru 60 familii și persoane singure aflate în situații de urgență cauzate de incendii și explozie, din județele: Alba, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
Din suma totală, 4.000 de lei vor fi acordați unuia din proprietarii caselor afectate de explozia produsă în vara anului trecut în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, care nu a beneficiat până acum de sprijin întrucât a fost plecat în străinătate.
De asemenea, suma de 965.600 lei va ajunge la 276 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București. Banii vor fi suportați din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.