Transportul în comun va fi prelungit vineri în București. Opt linii de transport în comun suplimentează parcul a două linii de noapte, pentru preluarea spectatorilor meciului România-Bosnia Herțegovina. La dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 vor fi deviate.
Liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de vineri, 21.03.2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal România – Bosnia Herțegovina, programat de la ora 21.45, pe „Arena Națională”. Tot din acest motiv, parcul liniilor de noapte N1 și N10 va fi suplimentat între orele 00.00-01.00, autobuzele circulând în această perioadă la un interval de 10-20 de minute.
Dacă situația o va impune, sub directa coordonare a agenților de ordine publică și a agenților Brigăzii Rutiere de Poliție, traseele liniilor 86, 90, 104 și 143 vor fi modificate.
Așadar, potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), vehiculele liniilor 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104, 311, N1 și N10 vor circula în zona „Arenei Naționale”, după terminarea meciului, astfel:
Dacă situația o va impune, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Pierre de Coubertin, motiv pentru care troleibuzele liniilor 86 și 90 vor întoarce în Depoul Vatra Luminoasă. În acest caz, călătorii vor putea utiliza vehiculele liniilor 86 și 90 de la stația „Aura Buzescu”, iar plecările vor avea loc la orele menționate mai sus!
De asemenea, în această situație, autobuzele liniei 104 vor funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual. În acest caz, călătorii vor putea folosi vehiculele liniei 104 de la stația „Sarafinești” – pe sensul spre „Piața Operei”, respectiv „Șoseaua Iancului” – pe sensul spre „Complex Comercial Pantelimon”, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt cele menționate mai sus!
În cazul restricționării traficului rutier pe Bd. Pierre de Coubertin, autobuzele liniei 143 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
Cei prezenți pe „Arena Națională” mai au la dispoziție și autobuzele liniilor 330 și 335, ale căror ultime treceri în zona stadionului (pe sensul spre terminalele „Parc Teilor”, respectiv „Faur”) sunt programate la ora 23.50, precum și vehiculele liniilor de noapte N102 și N109.