Violeta, fiica Andreei Marin, dezvăluiri emoționante despre relația cu mama sa: ”Mi-a spus să fiu eu însămi și tot timpul ascult sfatul ăsta”

Publicat: 26 10. 2021, 13:32

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., va împlini, în curând, frumoasa vârstă de 14 ani. Apare rar la televizor, însă declară că are o relația specială cu mama sa și că, inițial, nici măcar nu era conștientă de faima acesteia. 

De curând, Violeta a acordat un interviu pentru emisiunea pe care Teo Trandafir o moderează la Kanal D, în care a vorbit despre mama sa, spunând că a fost de-a dreptul ”șocată” și emoționată atunci când a văzut-o, pentru prima oară, la televizor.

Dar, trecând peste o astfel de emoție inerentă, Violeta mărturisește că este mândră având o mamă atât de populară, iar tot ceea ce realizează cea care i-a dat viață o impresionează. Mai mult, fiica Andreei Marin spune că a învățat mult de la felul în care realizatoarea și prezentatoarea TV înțelege să se definească.

”Prima dată când am văzut-o la TV, m-a șocat foarte tare. Nu știam, nu eram conștientă de faima ei sau de faptul că este atât de cunoscută. Am fost emoționată și mândră că mama este atât de populară, sunt foarte mândră de tot ce face. Nu mi-a ascuns niciodată chestia asta, dar nici nu a zis niciodată: «Eu sunt persoana asta și mă definesc prin jobul meu și prin faptul că am atâția followeri sau sunt populară», ci: «Mă definesc prin ce fac eu, acțiunile mele». Așa am ajuns eu foarte mândră de mama”, a spus Violeta, potrivit Tacataca.

”De multe ori mă iau după instinct doar pentru că nu sunt foarte multe chestii care mă apasă sau care mi se pare că mă afectează. Când este ceva important, o întreb și pe mama… Este o femeie dedicată, o femeie foarte puternică. Vreau să fiu și eu o femeie foarte puternică”, a mai spus fiica Andreei Marin.

Violeta, fiica Andreei Marin

Violeta, alături de Andreea Marin

”Nu mă abțin de la a vorbi cu mama, dar îmi place să văd cât de mult pot să duc singură”

Violeta se concentrează, în acest moment, pe studii, dezvoltându-și pasiunile și, firește, fâcându-și planuri mari pentru viitor. Și-ar dori să se mute în America, iar în ceea ce privește cariera pe care o va îmbrățișa oscilează, încă, între a deveni avocat și a alege incitanta lume artistică.

A primit multe sfaturi de la Andreea Marin, de-a lungul anilor, dar cel mai important i se pare a fi acela de a fi ”ea însăși”. Un sfat pe care recunoaște că îl ascultă permanent, fără a se lăsa influențată de alte persoane.

Andreea Marin se dovedește a fi un sprijin constant, chiar dacă Violeta încearcă, așa cum recunoaște, să vadă ”cât de mult poate duce singură”, chiar și la o vârstă atât de fragedă.

”Mama mi-a dat multe sfaturi… Cel mai prețios? Mi-a spus să fiu eu însămi și tot timpul ascult sfatul ăsta. Niciodată nu mă las influențată de alte persoane, sunt mai mult un lider, să spun, decât un follower. Sunt destul de apropiată cu mama acum. Nu am foarte multe probleme pe care să le discut (n.red. – cu ea), pentru că, de obicei, mă descurc singură și nu e că mă abțin din a vorbi cu mama, dar îmi place să văd cât de mult pot să duc singură. Dar mama mă ajută tot timpul și îi mulțumesc foarte mult pentru asta”, a mai spus Violeta.

”Tot ce este legat de fiica mea e cel mai apropiat de sufletul meu. Nu e puțin lucru să porți copilul, suflet din sufletul tău, oriunde ai fi. În bijuteria mea am poze cu fiica mea”.

Andreea Marin


Citește și: