„VIOLONISTUL din tren” călătorește pentru a face oamenii să zâmbească. Povestea lui Sebastian Gabriel Bîrsan
Un tânăr student la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași călătorește pentru a-i face pe oameni să zâmbească, atunci când îl ascultă.
Tânărul este recunoscut de către angajați ca fiind „violonistul din tren”.
Sebastian Gabriel Bîrsan sau, mai bine zis, băiatul care cântă în tren, surprinde călătorii cu talentul său și pasiunea pentru muzica de calitate.
În ciuda larmei din vagoane, Sebastian, la 20 de ani, face spectacole pe diferite rute feroviare, până ridică oamenii în picioare.
„În tren am început să cânt anul trecut. Călătoresc mult cu trenul, iar de multe ori mă plictiseam și începusem să cânt pe hol pentru a exersa. La început eram discret și nu aveam curaj, până a venit o fată la mine care a început să mă filmeze. Era și ea pasionată de muzică. Atunci a scos și ea vioara și am exersat împreună până când m-a întrebat ce-ar fi dacă cântăm în tren? Mi s-a părut o idee bună, așa că am vorbit cu controlorul, care a fost de acord”, povestește cu entuziasm Sebastian Gabriel Bîrsan, tânărul student pasionat de muzică, pentru bzi.ro.
„Violonistul din tren” visează la o carieră muzicală
Sebastian este pasionat de muzică încă din copilărie. „Am găsit o vioară la bunicul meu, deși nu l-am văzut niciodată cântând. Cred că era doar de decor. Într-adevăr, nu mai suna bine și nu se putea cânta real la acea vioară, dar a fost un start bun. Mi-am făcut debutul ca artist cu ea, participând în turneul din multe orașe din țară, de la care am venit cu premii”, mărturisește acesta.
Greutățile vieții nu l-au împiedicat pe Sebastian să-și găsească pasiunea. „Oprește muzica aia și începe să cânți manele, dacă vrei să-ți dau bani”.
Tânărul ieșean a avut multe momente în care, dacă nu ținea cont de curajul și de bunul simț cu care a fost învățat de bunicii săi, probabil ar fi ajuns într-un punct unde ar fi renunțat.
„Mi-au spus să cânt manele, pentru bani”
„Am avut o mulțime de aventuri în tren. Au fost tineri care mi-au spus să mă opresc și să cânt manele, dacă vreau să primesc bani. Dar și oameni cărora le-au dat lacrimile când m-au ascultat. Cred că aș putea să scriu o carte despre toate astea. Cea mai frumoasă amintire o am cu un bărbat care nu m-a lăsat să cânt, deoarece soția lui vorbea la telefon. Eu am așteptat ca doamna să termine, dar dumneaei nu mai termina, așa că am început să cânt. Reacția lui a fost ciudată. Părea agresiv, dar nu m-am oprit, iar finalul a fost unul neașteptat. Domnul respectiv s-a ridicat, și-a cerut iertare și m-a aplaudat. Pentru astfel de momente trăiesc”, adaugă Sebastian.
Studentul a avut propuneri mari de la oameni care i-au remarcat talentul, dar el vrea să rămână în România, deși este conștient că nu se poate gândi la profit considerabil, așa cum ar fi câștigat în străinătate.
„Îmi iubesc țara și îmi doresc să rămân aici. De ce să plec, dacă eu mă văd stând aici, lângă familia mea. Eu nu cânt neapărat pentru bani. Îmi place să promovez muzica clasică și să fac oamenii să zâmbească. E tot ce mi-am dorit vreodată”, mărturisește cu bucurie Sebastian, cunoscut ca fiind „violonistul din tren”.