Prima pagină » Actualitate » Viorel Cataramă nu a mai suportat mizeria de la Mamaia și a plecat pe Coasta de Azur: „Să nu credeți că aici prețurile sunt mai mari decât la noi”

Viorel Cataramă nu a mai suportat mizeria de la Mamaia și a plecat pe Coasta de Azur: „Să nu credeți că aici prețurile sunt mai mari decât la noi”

Viorel Cataramă nu a mai suportat mizeria de la Mamaia și a plecat pe Coasta de Azur: „Să nu credeți că aici prețurile sunt mai mari decât la noi”

Milionarul Viorel Cataramă a declarat că a plecat din stațiunea Mamaia, unde plaja este formată din coji de scoică, și s-a dus pe Coasta de Azur, unde prețurile „nu sunt mai mari decât la noi”.

„Toți cei care au posibilitatea să meargă la Mamaia au posibilitatea să meargă și pe Costa de Azur. Să nu credeți că aici prețurile sunt mai mari decât la noi. Când vorbim de plajă, vorbim de nisip. Îmi aduc aminte ce nisip era la Mamaia. În acest moment, plaja de la Mamaia este formată din coji de scoică. Nu poți să mergi pe nisip pentru că te tai. E ca și cum mergi pe sticlă pisată. De aici derivă și alte consecințe. Murdărie. Toată lumea aruncă în acest spațiu al nimănui, sticle goale, resturi de mâncare”, a spus afaceristul, duminică, la Antena 3.

Milionarul mai spune că turiștii care stau în hoteluri nu mai beneficiază de avantajele pe care le aveau anul trecut.

„Un turist care plătește o suma consistentă, câteva sute de euro pe noapte, nu poate să beneficieze de niciuna din condițiile pe care le are în oricare altă plajă din lumea asta.

Vorbim de o politică a statului român de descurajare a expoturilor și turismului. Începe să fie mult mai ieftin în străinătate decât în România”, a mai precizat Viorel Cataramă.

„Și asta, pentru că în funcțiile publice ajung tot mai mulți idioți”

De altfel, omul de afaceri a criticat condițiile de la mare și pe Facebook.

„La noi, toate hotelurile sunt îndepărtate de plajă, care a fost mărită nejustificat.

Consecința: un spațiu imens, fără mult nisip, dar cu coji de scoică care nu permit turiștilor să meargă desculți în apă, murdărie, hoție (de șlapi)! Plus, cearceafurile și umbreluțele aduse de acasă, la concurență cu șezlongurile marilor hoteluri!

Nu mai este permisă nici funcționarea barurilor de pe plajă, așa că dacă vrei apă ți-o aduci de acasă!

Și asta, pentru că în funcțiile publice ajung tot mai mulți idioți!”, a scris Viorel Cataramă recent pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și