Virgil Popescu cere demisii după tragedia de la Complexul Energetic OItenia și trimite Corpul de Control: „Cei care răspund își vor pierde funcțiile”
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că va trimite Corpul de Control al Ministerului Energiei la Complexul Energetic Oltenia pentru a face verificări amănunțite după tragedia în care și-au pierdut viața trei persoane și altele zece au fost rănite.
De asemenea, el a cerut ca cei responsabili să demisioneze și nu va aștepta raportul Corpului de Control pentru acest lucru.
„Am vorbit deja cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei şi mâine o echipă formată din trei va veni la Complexul Energetic Oltenia pentru evaluarea stadiului securităţii în muncă, pentru a vedea dacă s-au respectat planurile. Este o anchetă administrativă pe care noi dorim să o facem în paralel cu ancheta pe care Parchetul o face împreună ci IMM-ul, cu Poliţia”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul a cerut demisiile directorului sucursalei miniere, a şefului Exploatării miniere şi a şefului carierei Jilţ Sud, pe care îi consideră direct vinovați pentru tragedia care s-a produs la Complexul Energetic Oltenia.
„Asemenea tragedii nu trebuie să se mai repete şi cei care sunt responsabili trebuie să-şi ia toate măsurile în aşa fel încât o tragedie de acest fel să nu se mai repete niciunde. Fac un apel public la cei care răspund de securitatea în muncă în toate industriile din România să verifice, începând de mâine, absolut toate normele, că se respectă normele de securitate în muncă, pentru că este chiar o tragedie ce s-a întâmplat şi ea nu trebuie să se mai repete”, a adăugat Virgil Popescu.
Întrebat ce aşteptări are de la Corpul de Control dacă a cerut să fie demişi şeful sucursalei miniere, şeful EMC şi şeful carierei, el a declarat: „Mie mi se pare normal ca cei care răspund de acest lucru, de minerit, să-şi piardă funcţiile deci acest lucru este normal, nu aştept raportul Corpului de Control pentru acest lucru, vreau ca mâine acest lucru să se întâmple”.
Ministrul a mai afirmat că din primele informații se pare că mașina implicată în accident și folosită pentru transportul persoanelor nu era omologată.
„Această maşină nu era omologată, din ce am aflat, pentru transportul persoanelor, era omologată pentru transportul mărfurilor şi am înţeles că putea transporta unu plus doi, în faţă. Din câte am înţeles era vorba de 16, care oricum este cu mult peste posibilitatea de transport a acestei maşini”, a subliniat, răspunzând unor întrebări, ministrul.
Virgil Popescu spune că în urma verificării Corpului de Control al ministrului, să se rezolve situaţia cu privire la condiţiile de transport pentru muncitori.
Trei persoane au murit și 10 au fost rănite, fiind transportate la spital, în urma accidentului produs marți, la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj, au anunțat echipele de intervenție la finalul misiunii.
La fața locului au fost alocate o mașină de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ, precum și două elicoptere SMURD.
Sursa: News.ro