Prima pagină » Actualitate » Virgil Popescu, despre moțiunea simplă a USR: Criza nu va trece doar dacă bateţi voi din picior

Virgil Popescu, despre moțiunea simplă a USR: Criza nu va trece doar dacă bateţi voi din picior

Virgil Popescu, despre moțiunea simplă a USR: Criza nu va trece doar dacă bateţi voi din picior
Virgil Popescu / Sursa: Facebook

Virgil Popescu a precizat, luni, că absenţa sa din Parlament la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR nu a însemnat „fugă”, el fiind prezent la reuniunea Consiliului TTE – miniştrii Energiei din Uniunea Europeană, pentru a susţine poziţia României.

„După ce săptămâna trecută au depus o moţiune simplă la adresa mea, făcută în bătaie de joc, încropită pe genunchi, astăzi vin să spună că am fugit! Greşită abordare, de-a dreptul!”, a scris pe Facebook Ministrul Energiei.

În plin proces de dezintegrare internă, cei de la USR şi-au propus să îşi acopere dezastrul şi neputinţa politică prin „vorbă multă şi scandal”, adaugă Virgil Popescu.

„După ce săptămâna trecută au depus o moţiune simplă la adresa mea, făcută în bătaie de joc, încropită pe genunchi, astăzi vin să spună că am fugit! Greşită abordare, de-a dreptul! Se pare că pentru voi reprezentarea României la consiliul TTE, într-un context atât de dificil pe plan european, în plină criză energetică, înseamnă fugă! Iar asta spune multe despre responsabilitatea de care daţi dovadă faţă de români! Era mai important să dezbatem o moţiune de câteva propoziţii, decât să particip şi să susţin poziţia României, pentru a avea politici unitare de a ieşi din criza energetică? Se pare că pentru voi era mai important asta!”, scrie ministrul Energiei, luni, pe pagina sa de socializare.

„Voi nu daţi doi bani pe problemele reale ale românilor! Pentru că spre deosebire de voi, noi la Guvern ne străduim din greu să oferim tot sprijinul cetăţenilor, dar şi mediului de afaceri. Criza nu va trece doar dacă bateţi voi din picior! E nevoie de multă muncă, strategie, negocieri şi investiţii! Prin acuzaţiile aduse nu mă atacaţi doar pe mine, ci în acelaşi timp, lansaţi un atac la adresa colegilor din ministerul Energiei, al colegilor din Guvern şi, nu în ultimul rând, al colegilor voştri din Parlament, alături de care vă desfăşuraţi activitatea. Mi-aş dori să veniţi cu abordări constructive, mature şi argumentate, pentru că astfel veţi putea obţine o majoritate solidă pentru a putea adopta proiectele propuse”, a adăugat Virgil Popescu.

USR a susţinut luni că ministrul Energiei, Virgil Popescu, „a fugit”, pentru a două oară în decurs de câteva luni, de la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple depuse împotriva lui, iar coaliţia de guvernare a refuzat ca această dezbatere să fie reprogramată pentru şedinţa de miercuri.

În acest fel, moţiunea simplă depusă de USR are şanse minime să fie dezbătută în această sesiune parlamentară, se arată într-un comunicat al USR.

„Ministrul Virgil Popescu a fugit iar de moţiunea simplă depusă de USR, moţiune care trebuia să fie dezbătută astăzi şi votată miercuri. Evident, acesta a fost planul de la început, să-l scape pe atât de incompetentul ministru al Energiei de întrebările noastre, să nu fie nevoit să dea explicaţii cetăţenilor de la tribuna Parlamentului. E frumos aşa, domnule Ciucă? E bine aşa, pe stabilitate, domnule Iohannis?”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului deputaţilor USR, conform sursei citate.

Citește și