VIZIONAR. Eduard Hellvig, semnal de alarmă încă din 2015: ”Ungaria, un cal troian aflat tot mai mult sub influența Moscovei”
Vizita lui Vladimir Putin la Beijing a reprezentat încă o dovadă că, alături de China, Rusia își dorește o ”nouă hartă de interese” la nivel mondial. Contextul internațional extrem de tensionat – conflictul din Ucraina, declanșat de agresiunea Moscovei, și situația explozivă din Orientul Mijlociu -, stârnește o îngrijorarea firească, iar ”parteneriatul strategic” dintre Rusia și China poate avea repercusiuni nefaste pe termen lung. Uniunea Europeană se află în fața unei provocări majore, cu atât mai mult cu cât, în culise, au loc mutări care pot sparge, din interior, mult dorita unitate europeană.
Premierul ungar Viktor Orban – cel care, de mai mult timp, se poziționează în scenariu în așa fel încât să se afle sub ”umbrela” Kremlinului – a fost prezent la Beijing.
Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de informații, fin analist al mișcărilor de pe scena politică internațională și nu numai, a ”decriptat” prezența lui Viktor Orban alături de Vladimir Putin și Xi Jinping, reamintind și că – încă din anul 2015 – a tras un semnal de alarmă în legătură cu ”jocul dublu” făcut de Budapesta.
”Privind această fotografie realizată acum două zile, mi-am adus aminte de un text pe care l-am publicat în februarie 2015: “Ungaria tinde să fie o amenințare la adresa arhitecturii europene, un cal troian aflat tot mai mult sub influența Moscovei”, a notat fostul director al SRI pe Twitter.
”România, prinsă în clema acestei Antante ruso-ungare otrăvite”
Eduard Hellvig a anticipat jocul la două capete al Ungariei în textul scris în anul 2015 – la momentul respectiv europarlamentar și viitor director SRI -, iar avertismentul său este, acum, confirmat.
Ungaria este ”o amenințare pentru UE”, nota Eduard Hellvig, atrăgând atenția asupra apropierii treptate dar constante a Budapestei de Moscova.
”Ungaria tinde să fie o amenințare pentru arhitectura europeană, un cal troian aflat tot mai sub influența Moscovei. Parteneriatul ruso-ungar nu amenință doar parteneriatul strategic româno-maghiar, care devine din ce în ce mai lipsit de conținut din cauza ostilității naționaliste a Budapestei, ci și interesele NATO și UE în zonă.
Prin urmare, cred că România, prinsă în clema acestei Antante ruso-ungare otrăvite, ar trebui să-și asume rolul principal în apărarea valorilor democratice și a intereselor aliate în regiune”, avertiza Eduard Hellvig în anul 2015, într-un articol publicat de Euractiv.
”România, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania devin ținte principale ale imperialismului rus”
Eduard Hellvig mai atrăgea atenția, în același articol, că Rusia lui Vladimir Putin a trecut, gradual, la o ”doctrină militară ofensivă”, iar Europa de Est urma să fie vizată de Moscova.
”Pentru prima dată în perioada post-sovietică, Rusia are o doctrină militară ofensivă care prevede utilizarea armelor nucleare nu numai în cazul unui conflict nuclear, ci și într-un conflict convențional.
Europa de Est este vizată în special, în perspectiva extinderii NATO, de instalarea unui scut antirachetă balistic sau de orice acțiuni preventive care ar fi văzute de Moscova ca fiind ostile.
Prin urmare, România, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania devin ținte principale ale imperialismului rus”, mai scria Eduard Hellvig, anticipând exact desfășurarea evenimentelor din următorii ani.
Progresele înregistrate ”au ajutat la salvarea României dintr-un scenariu de tipul Ucrainei”, a mai scris Eduard Hellvig în anul 2015, la un an după ce Federația Rusă anexase Peninsula Crimeea, construind precedentul care a culminat, apoi, cu invadarea Ucrainei, considerând că rolul României în susținerea reformelor de la Chișinău și Kiev ar trebui să fie unul major.
Citește și: