Vlad a găsit o mică avere într-un bancomat. Ce a făcut apoi liceanul din Satu Mare
Un licean din Satu Mare a găsit o sumă frumoasă într-un bancomat și a decis să găsească proprietarul banilor, prin intermediul Facebook-ului.
Vlad, elev în clasa a XII-a la un liceu din Satu Mare, a mers la ATM-ul unei bănci din oraș, pentru a-și alimenta cardul, scrie jurnaluldesatumare.ro.
Bancomatul a generat însă o eroare și i-a eliberat bonul, iar apoi suma de 9.700 de lei.
Tânărul a luat banii și a încercat să îl găsească pe cel care îi uitase în fanta ATM-ului.
Soția bărbatului care lăsase banii în bancomat l-a contactat pe băiat, în urma unui anunț dat de acesta pe Facebook.
Desigur, dacă nu ar fi reușit să dea de proprietarul banilor prin intermediul rețelei sociale, adolescentul urma să predea banii la poliție.