Primarul general al Capitalei va avea miercuri seară o ședință online cu mai mulți lideri ai coaliției, printre care Vlad Voiculescu (șeful Plus București) și Violeta Alexandru (șefa PNL București) pentru a negocia un consens pentru aprobarea bugetului Capitalei, spun surse politice pentru Gândul.ro.
Surse politice au precizat că la întâlnirea de miercuri seară de la ora 19.00 vor mai participa, pe lângă Vlad Voiculescu și Violeta Alexandru, cei doi viceprimari, Horia Tomescu și Stelian Bujuduveanu, de la USR PLUS, respectiv de la PNL.
De altfel, întâlnirea de miercuri seară a fost anunțată de primarul general pe Facebook, fără însă să precizeze cu cine se va întâlni.
„Am agreat pentru astăzi la ora 19.00 un nou dialog cu liderii Coaliției din București, pentru finalizarea, cât mai urgent, a votului pe buget.
Am încredere că interesele bucureștenilor și rațiunea vor avea întâietate. Vom discuta strict de buget. Nu avem foarte multe variante la dispoziție. Trebuie să reparăm din mers un buget construit ani de zile în mod voit eronat, iar asta se face cu inteligență și cu tact, fără a afecta funcționarea serviciilor publice”, a anunțat Nicușor Dan miercuri.
Surse din USR au precizat pentru Gândul.ro că „sunt indicii că bugetul va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței CGMB până la sfârșitul acestei săptămâni”.
Sursele Gândul.ro mai spun că cei de la USR PLUS nu ar mai fi adus în discuțiile cu Nicușor Dan dreptul de semnătură pe care viceprimarul Hoia Tomescu l-a cerut insistent până săptămăna trecută.
Bugetul propus de Nicușor Dan a fost respins miercurea trecută după ce consilierii USR PLUS au „spart” majoritatea și nu au votat proiectul.
Oficial, consilierii USR-PLUS au susținut, prin viceprimarul Horia Tomescu, că nu votează bugetul pentru că veniturile pe 2021 ar fi ”nerealiste și umflate”, iar Nicușor Dan nu ar fi făcut nicio „reformă în administrație sau spitale”.
Miza ar fi dreptul de semnătură pe care îl cer cei de la USR-PLUS pentru viceprimarul Horia Tomescu, susținut de Vlad Voiculescu, ca să poată numi managerii celor 19 spitale din subordinea municipalității și reprezentanții Primăriei Capitalei în consiliile de administrație ale acestor unități sanitare, spun surse politice.