Prima pagină » Actualitate » Vladimir Putin a ordonat transferul iahtului său chiar înainte de invadarea Ucrainei. Unde se află acum bijuteria lui Putin?

Vladimir Putin a ordonat transferul iahtului său chiar înainte de invadarea Ucrainei. Unde se află acum bijuteria lui Putin?

Vladimir Putin și-a mutat iahtul în valoare de 100 de milioane de dolari dintr-un șantier naval german în Rusia. Mișcarea a fost efectuată cu doar câteva săptămâni înainte de a ordona invadarea Ucrainei, dezvăluie documentele secrete publicate într-o nouă anchetă, potrivit cotidianului britanic, The Guardian.

Ancheta susține că iahtul Graceful, despre care se crede că aparține liderului de la Kremlin, a părăsit șantierul naval din Hamburg (Germania) cu doar câteva zile înaninte de 24 februarie 2022, momentul când Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Acesta se afla la Hamburg pentru efectuarea unor reparații care ar fi costat nu mai mult nici mai puțin de 32 de milioane de dolari.

Fotografiile realizate dezvăluie că nava a fost remorcată din Hamburg pe 7 februarie 2022, în drum spre exclava rusă Kaliningrad, după ce șantierul naval a depășit termenul limită a lucrării, preconizat pe 1 februarie.

După invazie, SUA, Marea Britanie și UE au impus sancțiuni asupra activelor deținute de oligharhii ruși, iar zeci de iahturi deținute de aceștia au fost confiscate în mai multe porturi din Europa. Imediat, oligharhii au început să își mute „jucăriile” în special în porturile din Turcia (Ankara, Istanbul, Bodrum), care nu aplică momentan sancțiunile impuse de UE.

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al guvernului SUA îl listează pe Graceful drept „proprietate blocată în care președintele Vladimir Putin are un interes”, scrie The Guardian.

Potrivit aceleași surse, un e-mail trimis șantierului naval Blohm+Voss din Hamburg pe 19 ianuarie 2022 spunea: „Proprietarul dorește ca Graceful să fie adus în Federația Rusă la 1 februarie… Vă rugăm să mobilizați un echipaj neîntrerupt – 2 schimburi. Vă rugăm să accelerați toate lucrările care ar putea interfera cu plecarea Graceful pe 1 februarie.”

Putin ar deține mai multe iahturi

Graceful, cu numele de cod Kosatka sau Killer Whale, are o piscină interioară de 15 metri care poate fi transformată într-un ring de dans. Despre Graceful se crede că este doar unul dintre numeroasele super-iahturi legate de numele „țarului” de la Moscova.

Dezvăluirile despre luxosul iaht al lui Vladimir Putin au fost făcute de organizația înființată de disidentul rus Alexei Navalnîi, condamnat recent la încă 19 ani de închisoare. Este a treia condamnare, după ce Navalnîi a primit inițial 2 ani și jumătate, ulterior adăugându-se alți 9 ani, după ce politicianul rus de opoziție a fost otrăvit la finele anului 2020 cu Noviciok, un agent toxic inventat în timpul Uniunii Sovietice și care afectează cu rapiditate sistemul nervos central.

Cel mai mare superiaht al lui Putin, Scheherazade, este estimat la 700 de milioane de dolari și a fost reținut în portul italian Marina di Carrara, unde era în curs de reparații. Putin ar fi, conform oficialilor din SUA, și proprietarul unui iaht mai mic, numit Olympia, evaluat la 22 de milioane de dolari.

Sursa: The Guardian

Sursa FOTO: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Un superiaht misterios, în valoare de 700 de milioane de dolari, este blocat într-un port toscan. „Toată lumea îl numește iahtul lui Putin, dar nimeni nu știe al cui este”

VIDEO | Italia a confiscat mega-iahtul de 578 de milioane de dolari deținut de oligarhul rus Andrei Melnichenko. Ce a vorbit cu Vladimir Putin, imediat după invadarea Ucrainei

FOTO-VIDEO | Super-iahtul scufundat în Marea Mediterană, în apropiere de Sicilia, aparținea unui oligarh rus și valora o adevărată avere. Echipajul a fost salvat de o navă de patrulare românească

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?