Prima pagină » Actualitate » Vladimir Putin, eseu controversat despre ”unitatea rușilor și a ucrainenilor”: ”Adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”

Vladimir Putin, eseu controversat despre ”unitatea rușilor și a ucrainenilor”: ”Adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”

Vladimir Putin, eseu controversat despre ”unitatea rușilor și a ucrainenilor”: ”Adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”
Vladimir Putin, eseu controversat despre ”unitatea rușilor și a ucrainenilor”

Președintele Vladimir Putin declanșează o nouă serie de discuții în contradictoriu după publicarea unui eseu de aproximativ 5000 de cuvinte în care transmite că Ucraina, fără Rusia, nu poate descoperi ”adevărata suveranitate”.

Specialiștii care au analizat acest text scris de Țarul transformat ad-hoc în jurnalist sunt de părere că ”ambițiile imperiale” ale lui Putin ies, din nou, la suprafață, iar încercările Ucrainei de a se apropia din ce în ce mai mult de Uniunea Europeană sunt privite, la Kremlin, ca un pericol la adresa suveranității Rusiei.

Putin: ”Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas”

Articolul scris de Vladmir Putin a fost publicat pe 12 iulie, iar liderul de la Kremlin pornește de la o idee la care a ținut și ține foarte mult. Rușii și ucrainenii sunt ”un singur popor”, există puteri străine care doresc să destabilizeze Rusia, iar ”o mare parte din Ucraina modernă ocupă ținuturi istorice rusești”.

Mai mult, Putin lansează și un avertisment scris, sugerând o nouă ”decupare” a Ucrainei: ”Devin din ce în ce mai convins de acest lucru: Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas!” (n.red. – regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk)

Președintele rus și-a încheiat eseul amplu încercând să dea de înțeles că tot ceea ce se întâmplă în Ucraina depinde de… consimțământul Moscovei.

„Sunt încrezător că adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”, a transmis Vladimir Putin în acest eseu.

Președintele Ucrainei: ”Putin are prea mult timp liber”

Articolul scris de președintele rus l-a determinat pe Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, să declare că liderul de la Kremlin ”are mult timp liber”, motiv pentru care este preocupat și de redactarea unor astfel de eseuri în care își detaliază convingerile.

”Ei bine, eu nu pot decât să invidiez faptul că președintele unei mari puteri poate aloca atâta timp pentru un volum de muncă atât de detaliat”, a trasmis Zelenski, potrivit publicației Korrespondent.

Firește, nu au întârziat să apară și alte reacții în urma acestui articol, iar Anders Aslund – de la Stockholm Free World Forum – a punctat că eseul lui Vladimir Putin poate fi considerat un exemplu elocvent în ceea ce privește dezinformarea și, practic, ”un pas înaintea unei declarații de război”, potrivit atlanticcouncil.org.

Interpretările occidentale au fost susținute, paradoxal, chiar de ziarul rus Moskovsky Komsomolets, unde a apărut informația potrivit căreia eseul nu este altceva „ultimatul lui Putin pentru Ucraina”.

Din primăvara anului 2014, Rusia și Ucraina s-au angajat într-un conflict armat care a avut ca rezultat tragic peste 14.000 de vieți ucrainene pierdute și a dus la strămutarea a milioane de persoane. Rusia continuă să ocupe peninsula ucraineană Crimeea și o mare parte din regiunea industrială Donbas din estul Ucrainei.

La începutul acestui an, Moscova făcut o demonstrație de forță militară indiscutabilă, aducând peste 100.000 de soldați aproape de granița cu Ucraina, iar strategii militari au descris acțiunea ca ”o repetiție generală pentru o ofensivă rusă de anvergură”.

”Eseul lui Putin este o expresie a agoniei imperiale”

Conform sursei citate mai sus, reprezentanții Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic a invitat mai mulți specialiști pentru a formula concluzii în urma apariției acestui eseu controversat care îl are drept autor chiar pe Vladimir Putin.

Melinda Haring, director adjunct, Centrul Eurasia, Consiliul Atlantic, a precizat că articolul este ”delirant și periculos”, dezvăluind ceea ce toată lumea știa deja.

”Moscova nu poate face față Ucrainei, iar această ”capodoperă” al lui Putin ar trebui să inspire Occidentul să-și dubleze eforturile pentru a consolida capacitatea Kievului de a își alege propriul viitor. Zelensky ar trebui să răspundă imediat și să-i dea lui Putin o lecție de istorie”.

Danylo Lubkivsky, director al Forumul de securitate de la Kiev, este tranșant. Statalitatea ucraineană și ideea națională ucraineană reprezintă o amenințare la adresa imperialismului rus, numai că Putin nu știe cum să rezolve această problemă.

Apropiații președintelui rus susțin, de altfel, utilizarea forței, însă – cel puțin deocamdată – Vladimir Putin preferă un stand-by interpretabil.

”În schimb, el (n.red. – Putin) a scris o piesă de propagandă amatoristă concepută pentru a oferi adepților ideologiei sale puncte de discuție. Cu toate acestea, argumentele sale sunt slabe și repetă pur și simplu ceea ce spun șoviniștii ruși anti-ucraineni de zeci de ani. Eseul lui Putin este o expresie a agoniei imperiale”, a transmis Danylo Lubkivsky.

La rândul său, Alexander Motyl – profesor de științe politice la Universitatea Rutgers-Newark – a lecturat eseul scris de Putin și a concluzionat că tot cee ce este scris acolo s-a spus deja ”în istoriografia sau propaganda imperială, sovietică sau post-sovietică”.

Dar, susține profesorul de științe politice, apar și două întrebări care nu pot fi trecute cu vederea:

  • De ce a fost publicat eseul chiar acum?
  • Pentru cine este scrisă această ”piesă de teatru”?

Brian Whitmore: ”Putin, un conducător revanșard”

Brian Whitmore – Senior Resident Fellow, Atlantic Council – este de părere că cel puțin una dintre afirmațiile lui Putin nu stă în picioare, cum se spune, și nu are legătură cu realitatea istorică.

”Afirmația lui Putin că Rusia și Ucraina împărtășesc „legături spirituale, umane și civilizaționale formate de secole” nu ține cont de legătura istorică a Ucrainei cu Europa, independentă de Rusia, ca parte a Marelui Ducat al Lituaniei și al Commonwealth-ului Polon-Lituanian. Eseul liderului rus dezvăluie mai multe despre el decât despre Ucraina. Îl arată să fie un conducător revanșard care este pregătit să construiască narațiuni istorice false pentru a-și justifica visele imperiale”, spune Whitmore.

Volodymyr Yermolenko: ”Tacticile de război hibrid ale lui Putin vor deveni și mai inteligente”

Volodymyr Yermolenko – redactor șef UkraineWorld.org – spune că eseul lui Putin arată foarte clar că Rusia va folosi istoria, din nou și din nou, pentru a-și justifica acțiunile politice și militare.

Rusia modernă rămâne, în esență, un imperiu, a mai transmis acesta.

”Înainte de a anexa noi teritorii, Kremlinul încearcă să anexeze istoria și să-și asimileze vecinii negând existența lor ca identități naționale separate. Încercarea actuală a lui Putin de a promova asimilarea în Ucraina este incredibil de periculoasă, deoarece deschide calea unui nou val de expansiune rusă. Moscova absoarbe deja din ce în ce mai mult Belarusul, susținând în același timp că această țară vecină face parte de fapt din aceeași națiune rusă. Tacticile de război hibrid ale lui Putin vor deveni și mai inteligente”, a mai precizat Volodymyr Yermolenko.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și