Vladimir Putin îl provoacă pe Joe Biden la o dezbatere online: ”În orice oră disponibilă pentru partea americană” / ”În weekend merg să mă odihnesc în taiga”
Continuă războiul declarațiilor dintre președintele american, Joe Biden, și omologul său rus, Vladimir Putin. După ce Biden a declarat că îl consideră ”criminal” pe Putin, acesta contraatacă printr-o propunere surpriză și îl invită pe liderul de la Casa Albă la o dezbatere online.
Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de ”ingerințe în scrutinul electoral de anul trecut”, context în care l-a etichetat drept ”criminal”. Joseph Biden a comentat – în timpul unui interviu acordat ABC News – concluziile unui raport al serviciilor de informaţii americane privind ingerinţele electorale străine.
Raportul concluzionează că Rusia şi Iranul ”au încercat să influenţeze rezultatul alegerilor din SUA”.
Vladimir Putin: ”Noi conducem două ţări cu putere nucleară, pe umerii noştri este o responsabilitate deosebită”
După declarația surprinzătoare a lui Biden, Vladimir Putin i-a transmis acestuia ”multă sănătate”, spunând că se cunosc personal și nu este ironic.
Totuși, Putin l-a ”înțepat”, la un moment dat, pe președintele american, transmițând că ”întotdeauna atribuim altora ce suntem noi”.
”Este adevărat, ne cunoaștem personal. Ce i-aș răspunde? I-aș spune: să fie sănătos. Îi doresc multă sănătate. O spun fără ironie, fără nicio glumă. Asta în primul rând. Când îi evaluăm pe alții, state și națiuni, mereu pare că ne uităm în oglindă. Întotdeauna ne vedem pe noi înșine. Întotdeauna atribuim altora ce suntem noi”, a declarat Putin.
Acest război al declarațiilor purtat la cel mai înalt nivel intră, acum, într-o altă etapă, președintele Rusiei provocându-l pe Joe Biden la o dezbatere online și specificând că discuția ar fi extrem de interesantă atât pentru poporul rus, cât și pentru cel american.
”Mi se pare că ar fi interesant şi pentru poporul Rusiei, pentru cetăţenii din SUA, dar şi alte ţări, care ne urmăresc, având în vedere că noi conducem două ţări cu putere nucleară, pe umerii noştri este o responsabilitate deosebită pentru securitatea la nivel global…”, a spus Vladimir Putin, notează mediafax.ro.
În ceea ce privește localizarea temporală a unei astfel de dezbateri, liderul de la Kremlin a transmis că ea poate avea loc ”în orice oră disponibilă pentru partea americană”, cu precizarea că în acest weekend dorește să meargă în taiga, pentru a se odihni, însă va da ordin Ministerului de Externe al Rusiei ”să se ocupe de asta”.
”În weekend vreau să merg să mă odihnesc în Taiga, aşa că aş putea mâine (n.red.- azi, 19 martie) sau luni. Noi suntem pregătiţi să ne auzim în orice oră disponibilă pentru partea americană. Chiar acum o să merg să dau ordin Ministerului de Externe să se ocupe de asta”, a mai spus Putin.
Joe Biden: ”Va plăti un preț. Am avut o conversație lungă…”
Preşedintele Rusiei este suspectat, potrivit raportului serviciilor secrete americane, că a monitorizat eforturile în scopul ”denigrării” lui Joe Biden în campania electorală prezidenţială din 2020.
Joe Biden a declarat că l-a avertizat deja pe Vladimir Putin în legătură cu aceste ingerințe, în cursul conversaţiei telefonice pe care au avut-o la sfârşitul lunii ianuarie.
”Va plăti un preţ. Am avut o conversaţie lungă, eu şi el când am…, îl cunosc relativ bine. Şi, în momentul începerii conversaţiei, am spus: «Eu vă cunosc şi dumneavoastră mă cunoaşteţi. Dacă vom stabili că s-au întâmplat aceste lucruri, atunci să vă pregătiţi!»”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
Jurnalistul ABC News l-a întrebat pe Joe Biden, în timpul interviului, dacă îl consideră ”criminal” pe președintele rus, iar acesta a răspuns: ”Da, cred acest lucru”.
Reacționând, administraţia de la Moscova a anunţat – miercuri seară – că ”a decis retragerea pentru consultări a ambasadorului rus din Statele Unite”, după declaraţiile preşedintelui american.