Vladimir Putin, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg: ”SUA se consideră mesagerul lui Dumnezeu pe pământ”
În discursul pe care l-a ținut la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg – cu o oră întârziere, din cauza unui atac cibernetic de tip ”denial of service”, după cum a precizat Dmitri Peskov, purtătorul său de cuvânt –, Vladimir Putin i-a anunțat pe cei prezenți că, în prezent, se desfășoară ”schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică” și ”procese obiective”.
Liderul de la Kremlin a mai transmis și că SUA nu dau dovadă de ”responsabilitate” și a menținut aceeași linie pe care s-a plasat încă din perioada premergătoare invaziei din Ucraina.
Potrivit lui Vladimir Putin, vina pentru tot cea ce se întâmplă acum aparține exclusiv Occidentului, iar tensiunea crescândă nu este generată de Federația Rusă.
”După ce au revendicat victoria în Războiul Rece, Statele Unite au considerat că sunt mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ, care nu are nicio obligație, ci doar interese – iar aceste interese sunt sacrosancte”, a spus Putin în discursul său la ședința plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.
”Este evident că regulile – esența noii ordini mondiale – vor fi stabilite de state puternice și suverane. Restul sunt condamnate să rămână colonii fără drepturi”
Vladimir Putin
Vladimir Putin: ”Statele Unite aparent nu sunt conștiente că în ultimele decenii au apărut noi centre puternice pe tot globul”
Liderul de la Kremlin a mai transmis în timpul discursului său că SUA dau dovadă de inconștiență și nu înțeleg că au apărut în lume ”noi centre de putere”.
Respectivele centre de putere, a insistat Vladimir Putin – dar fără a da exemple concrete -, au propria filosofie politică și economică, având și dreptul de a se proteja și de a își apăra suveranitatea.
”Statele Unite aparent nu sunt conștiente că în ultimele decenii au apărut noi centre puternice pe tot globul și vocea lor se face auzită din ce în ce mai tare. Fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice și își implementează propriul model de creștere economică și, desigur, are dreptul de a se proteja și de a-și asigura suveranitatea națională”, a subliniat Putin.
”Nu este o știre să spunem că toți cei care doresc să continue să lucreze și lucrează cu Rusia sunt supuși presiunii deschise din partea Statelor Unite și a Europei. Uneori se ajunge la amenințări directe. Dar un astfel de șantaj nu înseamnă nimic împotriva țărilor conduse de lideri puternici”
Vladimir Putin
Citește și:
- Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei crede că alianțele post-sovietice sunt în pericol: ”Obiectivul Occidentului este transformarea Eurasiei într-un punct fierbinte al conflictului”
- Licitația de vară | Pentru ce sumă a fost adjudecată celebra lucrare ”Pe Bucegi”, semnată de Nicolae Grigorescu, primul dintre fondatorii picturii române moderne
- Mihai Tudose, ironii la adresa lui Florin Cîțu: ”Ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când el aude voci?”
- Alexei Navalnîi, după ce a fost transferat la colonia penitenciară de înaltă securitate IK-6 Melekhovo: ”Călătoria în spațiu continuă, m-am mutat de la o navă la alta”
- Maria Zakharova acuză Ucraina că nu vrea rezolvarea ”situației”: ”Știm asta foarte bine, avem informații despre ordinele date de coordonatorii americani”