VIDEO | Putin și arsenalul de bombe chimice (DOCUMENTAR)

Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de când Rusia a invadat Ucraina, armata Moscovei nu a făcut progrese majore. În ciuda bombardamentelor tot mai puternice, de la o zi la alta, armata Ucrainei reușește să se mențină pe poziții și să își pună în aplicare toate armele pentru a contracara atacurile.

Fără un plan bine pus la punct, Vladimir Putin amenință că va apela chiar și la armele de distrugere în masă, pentru că el sugerează că Ucraina are rachete cu agenți biologici și chimici. Iar amenințarea Kremlinului, prin gravitatea ei, este urmărită cu mare atenție de șefi de stat, dar și de experții militari. Mai ales că s-a spus că au fost deja folosite bombe cu fosfor.

Armele chimice sunt arme de distrugere în masă, folosite în război, care conțin substanțe chimice toxice care pot cauza moartea, o incapacitate permanentă sau temporară a inamicului. Aceste arme folosesc substanțe nocive produse în laborator și care nu există deja în natură.

Armele chimice au fost interzise de Organizația Națiunilor Unite (ONU), prin Convenția din 1993. Pe 5 noiembrie 1997, Rusia a ratificat convenția și a declarat că deține un arsenal de aproximativ 40.000 de tone de arme chimice din epoca sovietică.

Rusia și-a îndeplinit obligațiile din tratat, prin distrugerea a 1% din agenții chimici până în anul 2002, însă a solicitat asistență tehnică și financiară. Dar și prelungiri ale termenelor, din cauza problemelor de mediu legate de eliminarea acestor substanțe.

În anul 2011, rușii au declarat că au distrus un procent de 57% din stocurile lor, iar în 2017 Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a anunțat că Rusia a distrus tot depozitul de arme chimice.

Sovieticii au avut un arsenal uriaș de arme chimice. Centrul industriei armelor chimice din URSS era un complex industrial de pe malurile Volgăi, din regiunea Saratov, un centru numit Șihanî.

Era o zonă interzisă unde aveau acces doar oamenii care lucrau acolo sau aveau autorizații speciale. În acest complex existau o mulțime de laboratoare și de fabrici care produceau cea mai mare parte a arsenalului militar chimic sovietic.

Tot la Șihanî a început și producerea unui compus experimental pe atunci: Noviciok. Oficial, producția de arme chimice a încetat în 1987 în URSS, când la conducere era Mihail Gorbaciov. După dezmembrarea URSS, în 1991, au existat anumite anulări și modificări pe baza distrugerii arsenalului de arme chimice, după ce Rusia a aderat la Chemical Weapon Convention.

Foști și actuali oficiali ai Statelor Unite ale Americii și NATO consideră că Rusia are arme chimice pe care nu doar că nu le-a distrus, dar a și sfidat tratatele internaționale pe care le-a semnat și continuă să producă astfel de arme.

Laboratoarele militare au continuat să funcționeze, iar oamenilor de știință ruși li s-a permis să continuie cercetările în domeniul militar, în temeiul unei lacune din Convenția privind armele chimice, care le-a permis să producă niște cantități mici de arme chimice, doar cu scop defensiv.

Chiar dacă Rusia nu deține, în acest moment, un arsenal însemnat de arme chimice care poate fi folosit pe frontul din Ucraina, le poate produce într-un timp foarte scurt. În cateogria acestor arme chimice intră și munițiile, dispozitivele și alte materiale confecționate special ca să transforme armele convenționale, într-unele cu produse toxice.

De cele mai multe ori, aceste substanțe pot fi diseminate, prin intermediul grenadelor sau obuzelor de artilerie, și pot fi sub formă lichidă, gaz sau solidă și sunt extrem de toxice. Aceste arme sunt produse în special să facă rău indivizilor, nu infrastructurii.

Astfel, agenții chimici de luptă se împart în mai multe categorii în funcție de efectul pe care-l produc asupra organismului uman: agenți toxici, paralizanți și agenți psihochimici.

Agenții toxici se împart în agenți sufocanți, care pot produce moarte sau intoxicații grave prin inhalarea acestora; sangvini, care acționează prin inhalare și se distribuie în organism prin intermediul sângelui și inhibă capacitatea pe care o au celulele sangvine de a utiliza și transfera oxigenul.

Tot aici se încadrează și agenții toxici vezicanți, care acționează prin inhalarea aerosolilor sau chiar în contact cu pielea și au un efect întârziat.

Aceștia pot duce la orbire, leziuni permanente ale plămânilor sau la moarte. Și agenții neurotoxici, care produc direct paralizia mușchilor care produc deplasarea, mușchilor respiratorii sau a celui cardiac.

O altă categorie a agenților chimici este reprezentată de cei paralizanți, care afectează sistemul nervos central și periferic și au capacitatea de a se împrăștia sub formă de aerosoli. Acești agenți blochează transmiterea influxurilor nervoase de la creier la organe, astfel că inamicul moare la scurt timp după ce este contaminat.

Cea de-a treia categorie este reprezentată de agenții psihochimici. Sunt niște arme neletale care au proprietăți depresive, halucinogene. Inamicii pot fi ușor scoși din luptă pentru că agenții psihochimici provoacă psihoze individuale sau chiar de grup, se răspândesc prin aerosoli, iar folosirea lor nu este interzisă prin niciun tratat internațional.

Printre armele chimice folosite de armata rusă, de-a lungul anilor, câteva substanțe chimice au devenit celebre. Gazul mușter, numit și iperită, a fost folosit încă din Primul Război Mondial. Acesta are puterea de a arde atât fața, cât și ochii și pielea, iar efectul durează mai multe zile. Iperita a fost produsă de fosta URSS în cantități uriașe după anii 1950.

Fosgenul sau diclorura de arbonil este o altă substanță foarte otrăvitoare folosită pe câmpul de luptă ca un agent sufocant. După inhalare, în funcție de doză, ajunge în plămâni, iar inamicul poate muri chiar și la câteva minute, în funcție de cantitatea inhalată. Totodată, acesta are un miros sufocant și irită ochii.

Clorul Gazos a fost, de asemenea, folosit în Primul Război Mondial și poate fi extrem de eficient ca să alunge inamicii din zona baricadelor.

Noviciok este cel mai periculos agent neurotoxic, care s-a dezvoltat în URSS. Formula chimică a fost secret de stat și nu a fost încadrată în lista substanțelor interzise de convenția armelor chimice pentru că a fost diferită față de alți agenți toxici.

Acest agent chimic a fost folosit și pentru a-l otrăvi pe Alexei Navalnîi, în 2020. A fost dezvoltat în Uniunea Sovietică în anii 1970 şi 1980. Acesta este foarte toxic și afectează sistemul nervos.

Bombele cu fosfor, odată detonate, în contact cu oxigenul, eliberează particule care întunecă vederea adversarului și a echipamentelor. Acestea au efecte brutale asupra oamenilor, pot să ardă suprafața pielii, să sufoce, să otrăvească sau chiar să omoare adversarul.

În contextul în care Rusia va recurge la utilizarea acestor arme chimice, NATO susține că va furniza Ucrainei echipamente de protecție împotriva acestora și va proteja și forțele desfășurate pe flancul estic împotriva acestor amenințări.