Vladimir Putin vrea ”ARMELE VIITORULUI” și acuză SUA: ”Ce se întâmplă cu Donald Trump este o persecuție din motive politice”
Duminică, la Vladivostok, a început Forumul Economic Estic, iar președintele Federației Ruse, Valdimir Putin, nu a ezitat să trimită noi ”săgeți” către SUA.
De data aceasta, dincolo de discuțiile pe teme economice – referitoare la Rusia şi Asia, în special China -, liderul de la Kremlin a transmis că procedurile judiciare întreprinse împotriva fostului președinte american Donald Trump sunt ”motivate politic”.
”Tot ceea ce se întâmplă cu Trump, este o persecuție din motive politice a rivalului său politic, iar aceste proceduri judiciare arată putreziciunea sistemului politic american, care nu poate pretinde că îi învață pe alții despre democrație”, a spus Vladimir Putin, potrivit Ria Novosti.
În același timp, președintele Federației Ruse l-a lăudat pe omul de afaceri Elon Musk, caracterizându-l drept ”om de afaceri activ, talentat”, dar și ”o persoană remarcabilă”.
Vladimir Putin îi acuză pe ucraineni că nu vor să negocieze încheierea conflictului
La Formul Economic Estic, Vladimir Putin nu a ascuns că Rusia își dorește arme de ultimă generație, având la bază ”noi principii fizice”.
”Armele pe noi principii fizice vor asigura securitatea oricărei țări în viitorul apropiat. Înțelegem foarte bine acest lucru și lucrăm la el”, a spus liderul rus.
În ceea ce privește conflictul din Ucraina, Vladimir Putin a continuat aceeași ”linie” pe care o urmează încă de la începutul așa-zisei ”operațiuni militare speciale”, acuzându-i pe ucraineni că nu vor să negocieze încheierea conflictului.
Putin a mai susținut, potrivit The Moscow Times, că 270.000 de oameni s-au oferit voluntar pentru a semna contracte cu armata rusă în ultimele șase luni.
Vladimir Putin a mai declarat și că forțele ucrainene au pierdut aproximativ 71.500 de soldați, 18.000 de vehicule blindate și 543 de tancuri de la lansarea contraofensivei în iunie, numai că aceste cifre sunt mai mari decât cele oferite de Ministerul Apărării din Federația Rusă în legătură cu… întreaga perioadă de conflict, după invazia din 24 februarie 2023.
Foto – Profimedia Images
Citește și: