Volum RECORD de mărfuri transportate prin Portul Constanța în 2023
Traficul de mărfuri înregistrat în Portul Constanţa anul trecut este de peste 92 milioane tone.
Potrivit datelor furnizate de conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), vorbim de cel mai mare volum operat până în prezent.
Recordul, adus de cerealele din Ucraina
Conform sursei menţionate, pe relaţia Ucraina, traficul total de mărfuri a fost de 25 milioane tone în 2023. Cerealele ucrainene care au tranzitat Portul Constanţa au reprezentat peste 14 milioane tone.
„Traficul total de mărfuri în porturile maritime româneşti a înregistrat, în anul 2023, conform datelor operative la acest moment, peste 92,5 milioane tone, o creştere de 22,5% faţă de 75,5 milioane tone în 2022, reprezentând o performanţă istorică a portului Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CN APM Constanţa.
Traficul maritim a crescut cu 18% faţă de 2022, la valoarea de 71 milioane tone, iar cel fluvial a crescut cu 40% faţă de anul anterior, ajungând la 22 milioane tone.
Cerealele s-au menţinut în topul creşterilor de trafic, cu peste 50%, depăşind 36 milioane tone în 2023, faţă de 2022 când s-au înregistrat 24 milioane tone.
„Creşteri semnificative de trafic se mai regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: seminţe uleioase, minereuri de fier, deşeuri de fier şi oţel, produse petroliere, articole diverse, îngrăşăminte”, se mai spune în comunicat.
În ultimii ani, cantităţile de mărfuri care au trecut prin portul Constanţa au bătut record după record, trendul fiind susţinut prin investiţii în infrastructură, pentru a veni în sprijinul agenţilor economici din port şi pentru a le oferi condiţii de atragere a traficului de mărfuri.