Vouchere de vacanță pentru angajații din sistemul public de sănătate. Ce alte beneficii vor mai avea începând cu 1 august
Guvernul a adoptat joi ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă, anunță premierul Marcel Ciolacu.
Așadar, angajații din sistemul public de sănătate vor primi vouchere de vacanţă în valoarea de 1450 de lei. De asemenea, se dau sporuri mai mari pentru medicii care fac gărzi.
”Adoptăm ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă. Este o promisiune pe care Guvernul României şi-o respectă. Mă aştept ca şi cadrele sanitare să răspundă pe măsură, aşa cum au făcut medicii care au venit de acasă în noaptea tragediei de la Crevedia, să opereze urgent pacienţii ajunşi la spital”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a oferit şi el câteva detalii despre noile măsuri: ”se renunță la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii care sunt acordate în acest moment, se acordă indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal, se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei, pentru efectuarea de gărzi de către medicii rezidenţi”.
La finele lunii iunie, reprezentanţii Sanitas anunţau că au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, în urma negocierilor cu reprezentanţii Guvernului.
Ce alte beneficii vor mai avea începând cu 1 august
Începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar, care asigură asistența medicală, beneficiază și de o indemnizație lunară brută, după cum urmează:
- 500 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
- 1.000 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi în afara normei legale de bază;
- 500 lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi;
- 500 lei pentru asistenții medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiati, asistenți medicali de laborator clinic licenţiați, licenţiați în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenți medicali dentari licenţiati, asistenți medicali de profilaxie dentară licenţiați, asistenți medicali licenţiați în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenți medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
- între 100 lei și 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția medicilor specialiști și primari și a biologilor, chimiștilor și biochimiștilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.