Vouchere sociale 2024. Lista beneficiarilor a fost finalizată / Ce categorii beneficiază de acest AJUTOR

Publicat: 22 02. 2024, 11:38
FOTO: gov.ro

Situaţia centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente a fost transmisă către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în total fiind peste 2,5 milioane de beneficiari, a anunţat,  joi, 22 februarie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Conform MMSS, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente sunt 614.358 persoane, adulţi şi copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat şi mediu, 13.098 familii cu cel puţin 2 copii în întreţinere, 3.130 familii monoparentale, 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune, 1.714.246 de pensionari, 528 de persoane fără adăpost.

MMSS anunță că în perioada următoare 2.537.758 de carduri vor fi alimentate cu câte 250 de lei.

Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale. În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a menționat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

În acest an, banii vor intra în 6 tranșe, prima fiind în februarie, iar următoarea în luna aprilie.

În anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de șase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Cine beneficiază de vouchere sociale

Pot beneficia de acest sprijin din partea statului următoarele categorii de persoane:

  • copii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

CITEȘTE ȘI:

Cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei. Care sunt condițiile

Mai PUȚINI bani pentru românii cu carduri de alimente. La cât vor scădea sumele