Vremea de Ziua Națională. Avertizare cod galben de vânt în 23 de județe din nordul, centrul și vestul țării
Meteorologii au emis de Ziua Națională o avertizare cod galben pentru 23 de județe din nordul, centrul și vestul țării, unde vor fi intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge viteze de 80 de kilometri pe oră, în special în zona de munte.
Până miercuri, la ora 20.00, vor fi sub avertizare cod galben unele zone din județele Bihor, Alba, Cluj, Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Mureș, Neamț, Bistrița-Năsăud, Suceava și Maramureș.
”Vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a zonei de munte, cu viteze în general de 60 – 80 km/h spulberând zăpada”, potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăși temporar 90 – 110 km/h.
Ninsori slabe vor fi în unele zone din județele avertizate cu cod galben.
Intensificări temporare ale vântului se vor semnala local și în centrul, estul și sudul teritoriului, cu viteze de 50 – 65 km/h.
Vremea în București
În Capitală, vremea se va încălzi față de marți, iar temperatura maximă va ajunge la 10 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, trecător cu intensificări de 35 – 45 km/h.