WhatsApp SCHIMBĂ modul de salvare a contactelor. Până acum, aplicația s-a bazat pe datele din agenda telefoanelor pe care funcţiona
WhatsApp a anunțat că va salva lista de contacte direct în aplicaţie, după ce s-a bazat pe datele din agenda telefoanelor pe care funcţiona.
Astfel, aplicația va permite salvarea contactelor de pe orice dispozitiv, inclusiv din versiunea web sau aplicaţiile pentru desktop şi va folosi stocarea în cloud, potrivit News.ro.
Meta (Facebook) precizează că a dezvoltat un nou sistem de stocare criptată, pentru păstrarea în siguranţă a contactelor, pe care-l numeşte Proof Linked Storage. Astfel, de câte ori este salvat un contact, pe dispozitiv este generată o cheie de criptare, care este accesată în urma autentificării cu dispozitivul principal.
Mai mult, în urma unui parteneriat cu Cloudflare, orice modificare adusă datelor din cloud va fi semnată criptografic, pentru a se asigura faptul că datele nu pot fi modificate de altcineva.
„Aceeaşi tehnologie va face posibilă folosirea WhatsApp pe baza unui nume de utilizator, ca alternativă la numărul de telefon, ceea ce ar trebui să ofere un plus de intimitate utilizatorilor”, mai afirmă reprezentanții companiei.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia