Wizz Air a anunțat o schimbare semnificativă în operațiunile sale din România, începând cu data de 24 septembrie 2023.
Compania va muta zborurile care operează de pe Aeroportul Internațional Transilvania din Târgu Mureș către Aeroportul Koln-Bonn.
Aceste zboruri vor avea o frecvență de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică, începând cu data de 29 octombrie vor fi efectuate în zilele de joi și duminică.
Koln și Dortmund sunt orașe învecinate, aflându-se la o distanță de aproximativ 90 de kilometri, ambele făcând parte din același land, Renania.
Aeroportul Koln-Bonn este situat în rezervația naturală Wahner Heide, la 15 km sud-est de centrul orașului Koln și la 16 km nord-est de Bonn, potrivit Mediafax.
Cursele Wizz Air spre și dinspre aeroportul Luton din Londra vor fi cel mai probabil perturbate în 13 septembrie 2023, când sunt planificate greve ale operatorilor la sol ai companiei.
Persoanele care urmează să călătorească din/în aeroportul Luton în aceste intervale pot întâmpina perturbări ale serviciilor din aeroport și întârzieri ale zborurilor. Ca urmare, recomandăm să ia legătura cu operatorii companiei de transport pentru a obține informații în timp real, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanență al Consulatului General al României la Londra: +447738716335.
Gigantul low-cost s-a confruntat cu probleme serioase luna trecută după ce zeci de curse au fost întârziate ore bune sau complet anulate. Unul dintre exemplele nefericite s-a produs la finele lunii august, considerată o lună a concediilor, când pasagerii unei curse Londra-București acuză că ar fi stat patru ore în avion, cu motoarele aeronavei pornite, iar ulterior au fost anunțați că zborul a fost anulat.
Ei au reușit să plece spre România abia 20 de ore mai târziu, cu același avion, care, însă, a decolat pe jumătate gol, din cauza unei probleme tehnice