Prima pagină » Actualitate » Wizz Air confirmă că 3% din motoarele flotei sale merg la verificări la producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Care este impactul

Wizz Air confirmă că 3% din motoarele flotei sale merg la verificări la producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Care este impactul

Wizz Air confirmă că 3% din motoarele flotei sale merg la verificări la producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Care este impactul

Operatorul aviatic low-cost maghiar Wizz Air anunța, în urmă cu o lună, printr-o informare transmisă presei din România prin reprezentanții companiei, că mai multe zboruri vor fi afectate, iar cursele vor fi reprogramate, după ce unele motoare ale unor aeronave au fost rechemate pentru verificări de către producător. La acea dată, compania aeriană cu sediul la Budapesta nu a dorit sa dea cifre suplimentare, la solicitarea Gândul privind numărul motoarelor sau al curselor afectate. La acel moment se știa că măsura afectează operațiunile companiei și a altor operatori din mai multe state, după cum a scris presa internațională în ultimele două zile, iar numărul motoarelor care ar urma să fie inspectate, din cauza unor presupuse fisuri microscopice, până la finalul aglomeratului sezonul estival actual este peste 100, dar cifra este de peste 10 ori mai mare anul viitor, la nivel global, după cum scriau jurnaliștii străini.

Reprezentanții Wizz Air au transmis, pentru Gândul, precizări suplimentare actualizate cu privire la situația motoarelor rechemate la verificări, după ce anunțase în 9 august, că va anula unele zboruri, în anumite zile, între unele destinații, fără să comunice nicio cifră legată de numărul curselor sau al pasagerilor care vor fi direct afectați de această decizie.

Este vorba de o măsură care nu este într-adevăr imputabilă operatorului, aceasta fiind determinată de decizia producătorului american Pratt & Whitney – deținută de gigantul RTX, noul nume al companiei Raytheon Tehnologies Company – care fabrică motoarele aflate pe cele mai multe avioane din flota Wizz Air, decizie care afectează mai multe companii aviatice la nivel global.

„Putem confirma că verificările în avans ale motoarelor PW1100G-JM vor afecta 12 din cele peste 400 de motoare care alcătuiesc flota Wizz Air”, au transmis reprezentanții Wizz Air la solicitarea Gândul, la sfârșitul săptămânii trecute.

Acesta a venit după ce informații despre motoarele de la aeronavele operate de Wizz Air au apărut în presa internațională, dar nu fuseseră furnizate și în România, chiar dacă fuseseră solicitate de Gândul.

„După o evaluare inițială, ne așteptăm la un impact estimativ de până la o singură cifră procentuală asupra creșterii capacității în primul semestru al anului fiscal 2024, ceea ce va rezulta într-o potențială oportunitate de creștere datorită unei cereri mai robuste. În această etapă, nu există semne care să arate că această situație va avea un impact negativ asupra profitabilității”, au transmis reprezentanții operatorului aviatic.

Compania anunță că încă evaluează impactul pe care îl va avea a doua etapă a verificărilor anunțate de producător.

„Lucrăm îndeaproape cu Pratt & Whitney pentru a evalua și a atenua impactul potențial al celui de-al doilea val de inspecții obligatorii ale motoarelor care urmează să fie efectuate în următoarele 9-12 luni și vom emite actualizări, dacă acest lucru va fi necesar”, au transmis reprezentanții Wizz Air.

Lege blocată în Parlament

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunțat, recent că de la finalul lunii viitoare va renunța la una dintre cele șapte baze de operare din România, pentru a-și optimiza rețeaua de zbor. Astfel, compania ungară Wizz Air va închide, începând din 28 octombrie, baza de operare de la Suceava, una dintre cele șapte pe care și le-a stabilit în cei 17 ani de când a intrat pe piața din România.

De amintit că în urma sesizării făcute la începutul lunii august de autoritățile române privind neregulile observate la operatorul aviatic low-cost Wizz Air, Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei a transmis, într-un răspuns la solicitarea Gândul, constatările sale.

Notificarea a venit pe fondul unui val de nemulțumiri privind curse amânate sau anulate ale companiei din ultimele luni și în contextul în care oficialii din aviație sau din domeniul protecției consumatorilor nu pot declanșa verificări sau aplica sancțiuni, conform legii, dat fiind că operatorul nu are sediul sau un reprezentant în România.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a precizat, într-o declarație pentru Gândul, că instituția pe care o conduce nu poate amenda operatorii cu sedii din alte țări și, mai mult, proiectul legislativ care ar urma să permită Autorității să aplice sancțiuni tocmai a fost blocat în Parlament de aleșii Uniunii Salvați România.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și