Prima pagină » Actualitate » Zeci de copii au văzut un microduș pentru prima dată. “Nu au apă, nu au curent, încă se spală la lighean”

Zeci de copii au văzut un microduș pentru prima dată. “Nu au apă, nu au curent, încă se spală la lighean”

Zeci de copii au văzut un microduș pentru prima dată. “Nu au apă, nu au curent, încă se spală la lighean”

Într-un sat din România, zeci de copii au văzut cum arată o cabină de duș pentru prima dată. La fel se întâmplă în alte zeci de comunități care nu au acces la apă curentă.

O  asociație  a adus un duș mobil în zonele defavorizate din Moldova și, astfel, copiii au învățat cum să se spele corect pe mâini și să aibă grijă de igiena corporală, potrivit stirileprotv.

Una dintre familiile din Iugani care încă se spală la lighean  este a Izabelei, care a intrat pentru prima dată într-o cabină de duș.

″-Ți-a plăcut?
-Da.
-Ai mai făcut până acum dus așa?
-Da, am făcut, dar afară. Mai întâi ne udăm, apoi ne spălăm pe cap și corp”, spune Izabela.

Fundația Bethany Iași și actorii Teatrului Fix a adus microdușul în satele Mirceșți și Iugani, unde 51 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani au învățat cum să se spele și de ce e importantă igiena personală.

“Hai împreună. Ne clătim cu apă, apoi punem săpun și ne clăbucim, ne spălăm la o mânuță prima dată, schimbăm mâinile, apoi unghiuțele”, îi învață cei de la teatru pe micuți.

Ștefania Hobincă, director Școală Gimnazială “Vasile Alecsandri” Mirceșți a spus: “Nu au apă, nu au curent, chiar avem și situații de felul acesta, nu au baie pregătită, utilată corespunzător, încă se spală la lighean”.

Adelina Tîrnovanu, specialist comunicare Fundația Bethany: ″În comunitățile unde ajungem, ori niciun copil nu are o baie corespunzătoare acasă, ori un procent foarte mic, adică 10 la sută”

Proiectul “Microdusul” se află la a două ediție și anul acesta ajunge în 15 comunități din județele Iași și Vaslui, în total la peste 800 de copii.

Citește și