Prima pagină » Actualitate » Zeci de jurnaliști, asistenți medicali, oficiali și consilieri locali, răpiți de ruși în Ucraina. Un ONG pentru drepturile omului a identificat peste 30 de persoane dispărute

Zeci de jurnaliști, asistenți medicali, oficiali și consilieri locali, răpiți de ruși în Ucraina. Un ONG pentru drepturile omului a identificat peste 30 de persoane dispărute

Zeci de jurnaliști, asistenți medicali, oficiali și consilieri locali, răpiți de ruși în Ucraina. Un ONG pentru drepturile omului a identificat peste 30 de persoane dispărute
LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina, ziua 26. Forțele ucrainene refuză să predea controlul asupra orașului Mariupol / Zelenski critică Israelul pentru că nu oferă suficient sprijin Ucrainei

Oamenii lui Vladimir Putin răpesc politicieni, activişti şi jurnalişti ucraineni pentru că Rusia nu reușește să-și îndeplinească obiectivele militare, a declarat luni ministrul britanic de externe Liz Truss, scrie the Independent. Practica rușilor a fost dezvăluită de organizaţia ucraineană pentru drepturile omului ZMINA, care susţine că a identificat peste 30 de persoane care au fost răpite, iar alte mii au fost deportate în Rusia, se arată într-un comunicat de presă a organizației.

Este vorba de jurnaliști, lucrători din domeniul umanitar (asistenți medicali), reprezentanți ai comunității, oficiali aleși și consilieri locali, iar numărul lor crește zilnic.

Sursă foto: ZIMA

„Rusia capturează civili în încercarea de a înfrânge spiritul poporului ucrainean. Astăzi publicăm prima noastră listă cu cei care au fost luați, astfel încât Kremlinul să știe că lumea urmărește și să nu le să facă rău. În total, am documentat până acum 39 de cazuri de dispariții forțate și detenții arbitrare în teritoriile ucrainene nou ocupate de Rusia. Cerem tuturor să ni se alăture pentru a trimite un mesaj către Moscova – știm pe cine ați luat și nu le vom uita numele”, a declarat Tetiana Pechonchyk, directorul ZIMA.

Şefa diplomaţiei britanice a caracterizat acestea drept „măsuri disperate” ale Rusiei în contextul în care invazia rusă a suferit din cauza logisticii slabe şi a moralului scăzut.

„Putin continuă să folosească tactici detestabile împotriva poporului ucrainean, inclusiv răpirea unor civili nevinovaţi. Nu îşi atinge obiectivele şi recurge la măsuri disperate fiindcă eşuează în Ucraina”, a spus Truss.

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele

Citește și