Prima pagină » Actualitate » Zeci de mii de angajați din sistemul de finanțe pe cale să intre în grevă generală. Când ar putea fi declanșat și cât ar dura conflictul de muncă

Zeci de mii de angajați din sistemul de finanțe pe cale să intre în grevă generală. Când ar putea fi declanșat și cât ar dura conflictul de muncă

Membrii Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), continuă, marți dimineață, protestele spontane la sediile mai multor administrații fiscale din țară, iar peste aproximativ două săptămâni, din 15 septembrie, ar putea declanșa greva generală, după cum a declarat pentru Gândul președintele organizației sindicale, Dorin Modure. Organizarea acestui conflict masiv de muncă depinde de îndeplinirea unior proceduri legale de către alte două sindicate din sistemul de finanțe – Sed Lex și SindFISC – împreună cu care ar reprezenta aproximativ 90% din personal, dar în primul rând de atitudinea autorităților față de revendicările acestei categorii de bugetari.

Seria protestelor spontane din administrațiile fiscale a fost continuată, marți, în mai multe județe, precum Dolj, Prahova, Bacău și Neamț, a anunțat Blocul Național Sindical, la care este afiliată Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, iar la scurt timp manifestațiile s-au extins în județele Argeș, Iași și Brașov. „Acestea au loc ca răspuns la lipsa de reacție a Ministerului Finanțelor și Guvernului în privința soluționării solicitărilor sindicatelor”, au transmis reprezentanții BNS.

Cronologia conflictului

Mai mult, sindicaliștii se pregătesc de grevă generală, conflict pe care Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea” ar fi putut să îl declanșeze, conform legii, din 25 august, respectiv după trecerea a două zile de la greva de avertisment de marțea trecută, 22 august.

Potrivit declarațiilor lui Dorin Modure, alte două sindicate din sistem – Sed Lex și SindFISC – și-au exprimat intenția de a se alătura grevei celor de la „Solidaritatea”, astfel că în prezent îi așteaptă să deruleze procedurile legale.

„Încă nu am stabilit sigur, dar cel mai probabil va fi undeva în jurul datei de 15 septembrie. Au mai venit și colegi de la Sedlex și de la SindFISC, au anunțat și ei până la urmă că vor demara și ei – unii au început ieri procedurile, alții au promis că astăzi. Și atunci, teoretic, dacă Guvernul ne va trata cu aceeași indiferență ca și până acuma, e nevoie de cel puțin vreo 10 zile pentru niște proceduri, trebuie să așteptăm să ne cheme la negocieri, dacă nu, după aceea se poate declanșa. Și atunci noi am spus că stăm un pic, să așteptăm, dacă începem, să începem toți de-odată greva respectivă”, a declarat Dorin Modure.

Protestul ar fi unul masiv, în care ar urma să participe peste 90% din bugetarii din sistemul de finanțe. „Ar fi către 20.000 de angajați. Suntem în ANAF 18.600, cu ministerul, 23.000 – 22.000 și ceva. Dacă se face grevă va dura , cred, mai multe zile, este cu suspendarea contractului de muncă, nu e vorba doar de proteste spontane, cum fac colegii mei zilele acestea. Se anunță Guvernul, se anunță angajatorul, se anunță ITM-ul cu câteva zile înainte, conform legii, contractele de muncă se suspendă pe perioada grevei, deci colegi nu vor primi salarii, rămân doar asigurările de sănătate valabile. Deci minim o zi”, a declarat Dorin Modure.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți că, inițial, nu au fost invitați la negocieri după greva de avertisment și pichetarea de la sediul Ministerului Finanțelor, de marți, iar discuțiile de joi cu ministrul Marcel Boloș nu au fost pe măsura așteptărilor, astfel că bugetarii au decis să continue calendarul protestelor, așa cum a declarat Dorin Modure, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, pentru Gândul.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în 10 august, nemulţumiţi de prevederile proiectule de Ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem, care ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem, conform sindicaliștilor.

Înainte de proteste, Federația Solidaritatea a transmis către Guvern, MF și ANAF o adresă cu privire la greva de avertisment și a solicitat prim-ministrului Marcel Ciolacu rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul.

Sursa foto: BNS

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate