Prima pagină » Actualitate » Zeci de persoane prinse la slujbă, în biserică, într-o localitate carantinată! Amenzi de 6.000 de lei

Zeci de persoane prinse la slujbă, în biserică, într-o localitate carantinată! Amenzi de 6.000 de lei

Zeci de persoane prinse la slujbă, în biserică, într-o localitate carantinată! Amenzi de 6.000 de lei

50 de oameni au fost prinşi la slujbă, în biserică, în două biserici din oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu. Tălmaciu este în carantină cu o rată de infectare ce depăşeşte 8 la mia de locuitori.

Poliţiştii din oraşul Tălmaciu au constatat luni, în timp ce verificau respectarea carantinei în oraş, că în două lăcaşe de cult se oficiau slujbe religioase, cu participarea a aproximativ 50 de persoane, transmite Mediafax.

Astfel, în ambele cazuri, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Zece dintre persoanele participante au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea măsurii portului măştii sanitare, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.

Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Oraşului Tălmaciu.

Carantina în Tălmaciu a fost prelungită luni cu 7 zile. Rata de infectare în oraş era, luni, de 8,44 la mia de locuitori. În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei au fost confirmate cu SARS CoV-2 14.182 de persoane, iar în ultimele 24 de ore 120 de persoane.

Au murit 421 de bolnavi, nouă numai în ultima zi.

ÎPS Teodosie: Credincioşii nu vor accepta alte restricții de Crăciun. Biserica are automonie faţă de stat

IPS Teodosie a făcut, luni seară, un apel către Guvern să nu restricționeze activitățile religioase în numele pandemiei de coronavirus.

Credincioșii nu vor accepta alte restricții impuse de autorități de Crăciun, spune ÎPS Teodosie, care a vorbit despre condițiile în care s-a desfășurat pelerinajul de la Peșterea Sf. Andrei și a amintit despre autonomia Bisericii față de stat.

„Închiderea Bisericii aduce tristețe, tristețea este început de boală. Omul care este vesel este și sănătos. Putem păstra regulile sanitare în Biserici. Ne-a fost încălcată autonomia față de stat, dreptul la religiozitate. Fac un apel, nu cu revoltă, ci cu sinceritate și obiectivitate. Vorbesc în numele credincioșilor, eu nu caut binele meu, caut binele tuturor și binele tuturor este a ne manifestă înaintea lui Dumnezeu pentru că sufletul este mai important decât trupul. Îmbolnăvești sufletul, îmbolnăvești și trupul. Toată Evanghelia abundă în asemenea exemple”, a declarat ÎPS Teodosie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro