Prima pagină » Actualitate » Zelenski insistă asupra necesităţii unei „întâlniri, sub orice formă ar fi” cu Putin

Zelenski insistă asupra necesităţii unei „întâlniri, sub orice formă ar fi” cu Putin

Zelenski insistă asupra necesităţii unei „întâlniri, sub orice formă ar fi” cu Putin

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat luni asupra necesităţii unei „întâlniri”, „sub orice formă ar fi”, cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru „a opri războiul” din Ucraina.

„Cred că fără această întâlnire este imposibil să înţelegem pe deplin la ce sunt dispuşi ei (ruşii) pentru a opri războiul”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu acordat Suspilne, media regională de stat ucraineană, potrivit Agerpres.

Volodimir Zelenski, pentru care, după cum a subliniat recent, „fără negocieri, războiul nu va fi oprit”, s-a pronunţat în repetate rânduri pentru o întâlnire la vârf cu omologul său de la Kremlin, Vladimir Putin, dar apelul său de luni este deosebit de insistent.

Mai multe runde de discuţii au avut loc faţă în faţă şi prin videoconferinţă între delegaţiile rusă şi ucraineană de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, reaminteşte AFP.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an