Zi de DOLIU în Premariacco, Italia pentru românul Cristian Molnar, găsit fără viață după 24 de zile de la viitura care a devastat orașul
Primarul localității Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsuflețit al lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone.
Trupul lui Cristian Casian Molnar a fost descoperit la aproape o lună de la tragedia petrecută pe plaja Premariacco, unde acesta sărbătorea împreună cu prietenele sale, Bianca Doros (23 de ani) și Patrizia Cormos (20 de ani).
Trupul neînsuflețit a lui Cristian a fost găsit sub o stâncă, într-un tunel acoperit cu crengi, într-o zonă greu accesibilă, care a fost verificată din nou după scăderii nivelului apei.
Trupurile celor două tinere, Patrizia Cormos și Bianca Doros, au fost recuperate la 2 iunie și înmormântate la Satu Mare. Cadavrul lui Cristian se afla nu departe de Podul Roman din Premariacco, locul unde tinerii au fost prinși de viitură și au cerut ajutor.
Căutările au continuat fără încetare din 31 mai, implicând și membrii familiei lui Cristian, inclusiv fratele său, Petru Radu, care a stat zi și noapte alături de echipele de căutare pe malul râului Natisone. Primarul Michele De Sabata a declarat o zi de doliu public luni, iar duminică au bătut clopotele în micuța localitate.
„Este un moment important, îl aducem pe Cristian la familia sa și mă gândesc și la România, care îl așteaptă”, a spus primarul italian, potrivit News.ro.