Zi decisivă pentru Prințul Paul: Fugarul ajunge în fața instanței din Paris
Prințul Paul de România este prezentat, miercuri, în fața instanței din Paris, care va stabili dacă fugarul va fi extrădat.
Surse judiciare au declarat, pentru GÂNDUL, că Prințul Paul a fost filat timp de 30 de zile. Acesta frecventa o cafenea zilnic, dimineața, și intra în interior doar cu masca pe față, probabil ca metodă de prevenție pentru a nu fi recunoscut.
Din acea cafenea, la ieșire, Prințul Paul de România a fost „săltat” de polițiștii francezi și dus în arestul unei închisoare de maximă siguranță.
Paul de România avea asupra sa un pașaport britanic, astfel că urmează să se stabilească clar dacă are cetățenie, iar dacă acest lucru se confirmă, fugarul poate cere să își execute pedeapsa în Marea Britanie.
Prieten de familie al Prințului Paul, după capturarea sa la Paris: „El fiind cetățean francez, cred că era una dintre ultimele destinații în care ar fi trebuit să fugă”
Avocatul Florin Ghiulbenghian, prieten de familie al Prințului Paul, a afirmat că acesta ar fi trebuit să ocolească Franța pentru a evita extrădarea în România, în eventualitatea în care ar fi fost prins de autorități. Prințul Paul de România era dat în urmărire internațională și a fost capturat de polițiști, luni, la Paris.
Prinţul Paul al României a fost prins la Paris
Prinţul Paul al României a fost prins la Paris, au spus surse judiciare, pentru GÂNDUL. El fusese dat în urmărire internațională, astfel că, în perioada următoare, dacă el își va da acordul să fie repatriat, nu se va mai trece prin judecarea confirmării mandatului european de arestare pentru executarea pedepsei din dosarul „Ferma Băneasa”. Dar, dacă acesta se va opune, instanța franceză, ca și în cazul altor fugari, va trebui să analizeze și să ia o decizie.
„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră”, a transmis Poliția Română.