Sunt zile de foc pentru angajații ANAF, după ce au primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală din partea contribuabililor cu datorii, atât persoane fizice, cât şi juridice. Numărul datornicilor care ar fi putut, în teorie, să acceseze amnistia este de 848.705 persoane fizice și 330.735 firme.
Ecuația este simplă. Fiscul are un număr redus de zile în care trebuie emită contribuabililor decizia prin care aprobă sau respinge aplicarea amnistiei fiscale, iar numărul mare de solicitări pune presiune pe angajaţi, ținând cont că totul trebuie să se încadreze în termene limită.
Ministerul Finanţelor analizează posibile variante în ceea ce priveşte termenele prevăzute de amnistie, au declarat surse pentru Profit.ro. Totodată, termenul limită până la care contribuabilii cu datorii pot solicita Fiscului aplicarea amnistiei este 25 noiembrie.
Ținând cont de întreg contextul și de numărul mare de doritori, una dintre opţiunile analizate este extinderea termenului în care ANAF să poată răspunde, până la finele lunii decembrie, a mai precizat sursa citată. Până în prezent, nu a fost luată însă vreo hotărâre în această direcție.
ANAF bani mulți visează
Ministerul Finanţelor vizează să strângă cu amnistia fiscală circa 9 miliarde de lei şi estimează că va acorda bonificaţii la impozit de circa 1,1 miliarde lei anul următor firmelor (n.r. – impozit pe profit şi micro) corecte, care, faţă de datornici, nu au vreun beneficiu de pe urma amnistiei.
Facilitățile amnistiei fiscale
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv. Această facilitate se acordă și în cazul corectării erorilor din deconturile de taxă pe valoarea adăugată efectuate potrivit reglementărilor legale în vigoare;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv și stinse până la această dată.
- anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024, respectiv 6 septembrie 2024;
- anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice pe anii 2019 și 2020;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, pentru care eșalonarea la plată acordată potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a fost finalizată până la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
- anularea unui procent de 25% sau 50% din obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în funcție de cuantumul acestora cuprins în certificatul de atestare fiscală, în cazul debitorilor persoane fizice. (Sursă info: Profit.ro)
Cum vor beneficia românii de AMNISTIA fiscală
Reamintim faptul că guvernul a adoptat un document care spune că românii care au datorii mai mici de 5.000 lei pot achita jumătate din sumă, pentru că sunt scutiți de 50% din datorie și sunt scutiți și de penalități.
Există, de asemenea, o facilitate și pentru românii care au datorii mai mari de 5.000 lei la bugetul de stat, vor fi scutiți de 25% din datorie și de plata penalităților. Pentru a beneficia însă de această facilitate, trebuie ca plata să fie făcută până la 25 noiembrie. Poștașii vor distribui aceste scrisori cu informațiile necesare, care să-i ajute pe contribuabili să facă plata la timp și vor avea posibilitatea și să încaseze banii pe care îi datorează românii.
Poșta Română va percepe și un comision în cazul în care românii vor putea să facă plata prin intermediul poștașului. Și acesta va fi un comision de 4 lei.
CITIȚI ȘI:
Noua amnistie fiscală pentru persoane fizice și juridice a fost deja modificată. Cele mai importante schimbări care îi privesc pe contribuabili
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ...
vezi toate
articolele