Ziua Culturii Naționale
În fiecare an, pe 15 ianuarie, în ziua în care poezia românească își sărbătorește, prin apartenența la viața și opera lui Mihai Eminescu, fibra, se serbează, de ceva timp, și Ziua Culturii Naționale. Un prilej bun pentru aceia care, sfidând trendul descendent al moralității și educației, vor să organizeze evenimente de tot felul, cu muzică, cu vers, cu înțelesuri care se duc dincolo de prima imagine care, de așa de multe ori, trădează.
Un pretext bun, în cazurile fericite, pentru ca ăi mai bogați să dea un rest, o firimitură și către cărți care își așteaptă lumina tiparului, care vor să respire în biblioteci vii sau către artiști care nu au cum să facă totdeauna voluntariat cu arta lor.
Părintele acestei zile care ține încă sus cultura națională este un om care, de la cei înțelepți mai devreme decât dumnealui, a învățat, iată, multe: regretatul artist Victor Socaciu. S-a stins acum doi ani, într-un decembrie pandemic, în ani în care ne acopeream fețele cu măști și ne întâlneam doar cu ochii.
Am plâns mult atunci, neștiind cum am să-i explic fetiței mele, în ziua în care nu voi mai putea ascunde veștile rele, că moartea chiar există și că oameni pe care, până mai ieri, i-am auzit cântând, vorbind, recitând, făcându-și planuri, nu vor mai apărea niciodată în traseul inconstant al vieților noastre.
Victor Socaciu, însă, se întoarce printre noi, așa-numiții vii, de fiecare dată când se face 15 ianuarie, de fiecare dată când, într-un moment de reculegere, cineva se încălzește la căldura Zilei Culturii Naționale. La fel o face și Adrian Păunescu, în atât de multe domenii în care a fost inventator, deschizător sau arhitect de drumuri. Sau închizător de prăpăstii dureroase, care, altfel, ar fi distrus conștiințe pentru totdeauna. Adrian Păunescu e, de exemplu, cel care a inventat indemnizația de merit pentru artiștii României.
Și unii dintre ei au astăzi tupeul, pentru că nu-l pot numi curaj, să-l înjure pe el, dar să încaseze, lacom, în fiecare lună, o importantă sumă de bani pe care, poate, altfel, nu ar fi primit-o niciodată. Dar cu cine să ne mai luptăm? Și de ce? Mereu vor exista lași lacomi pe lume care se vor hrăni cu sângele lui Iisus și cu fapte bune făcute de aceia pe care, dacă nu-i iubesc, nu învață nici măcar să-i respecte!
Revenind la Ziua Culturii Naționale, ne bucurăm să vedem că se mai întâmplă și fapte de bine în pierduta lume culturală a țării noastre mari, frumoase, dar abandonate. Se mai pun la cale, dintr-un reflex sănătos, spectacole de muzică, lansări de carte, întâlniri de poezie. Și oamenii, de data asta fără măști vizibile pe fețe, dincolo de faptul că au vreme să se privească în ochi, își fac răgaz să-și și zâmbească și să creadă, pentru o oră, două, că sfârșitul n-a venit încă.
Mulțumim, Victor Socaciu, peste lumi, pentru această frumoasă inițiativă care a devenit urmă lăsată în calendarul țării noastre, o țară pe care și dumneavoastră ați iubit-o și ați apărat-o, prin fapte, prin muzică, prin atitudine, până la ultima suflare! Suntem și noi datori, cât nu e chiar încheiată socoteala cu destinul, să facem același lucru. Să ieșim, așadar, la luptă! Prin cultură, prin poezie, prin adevăr!
Citește și: