Peste 52% dintre alegători au votat la PARLAMENTARE până la ora 21.00, un record în ultimii 20 de ani

Publicat: 01 12. 2024, 07:00
Actualizat: 02 12. 2024, 01:22

Cele aproape 19.000 de secții de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.

  • Românii pot vota la alegerile parlamentare 2024 pentru 332 de deputați și 137 de senatori, dintre cei 6.330 de candidați de la 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale.
  • Peste 18 milioane de români au drept de vot în țară și alți aproape un milion pot vota la secțiile din străinătate, dar aceștia îi aleg doar pe cei șase parlamentari ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.
  • Votarea în străinătate la alegerile parlamentare a început vineri, la 20:00, ora României, care era ora 07:00 în prima dintre cele 950 de secții deschise în diaspora, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie luni, ora 07:00, pe Coasta de Vest a SUA.
  • Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari.

Datele privind prezența la vot a alegătorilor din țară sunt disponibile în timp real prin intermediul unei noi funcționalități, dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), pentru site-ul prezenta.roaep.ro.

UPDATE ora 21:00: 52,33% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 21:00, respectiv 9.422.718 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 7.980.447 au votat pe listele permanente, 1.328.772 pe listele suplimentare și 109.156 la urna mobilă.

UPDATE ora 19:30: Peste 50% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 19:25, respectiv 9.037.789 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 7.689.742 au votat pe listele permanente, 1.235.675 pe listele suplimentare și 108.029 la urna mobilă.

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 19:30. Sursa: ROAEP

La alegerile parlamentare din 2020, până la ora 19:00 prezența la vot a fost de 29,8%.

Prezența la vot la alegerile parlamentare din 1990 până în 2020, după închiderea secțiilor de votare:

1990

  • Total votanți: 14,82 de milioane
  • Prezență la vot: 86,19%

1992

  • Total votanți: 12,49 milioane
  • Prezență la vot: 76,29%

1996

  • Total votanți: 13,08 milioane
  • Prezență la vot: 76,01%

2000

  • Total votanți: 11,55 milioane
  • Prezență la vot: 65,31%

2004

  • Total votanți: 10,79 milioane
  • Prezență la vot: 58,51%

2008

  • Total votanți: 7,23 milioane
  • Prezență la vot: 39,2%

2012

  • Total votanți: 7,69 milioane
  • Prezență la vot: 41,76%

2016

  • Total votanți: 7,32 milioane
  • Prezență la vot: 39,79%

2020

  • Total votanți: 6,05 milioane
  • Prezență la vot: 33,3%

UPDATE ora 17:45: Peste 45% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 17:45, respectiv 8.134.896 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 6.949.283 au votat pe listele permanente, 1.080.327 pe listele suplimentare și 100.943 la urna mobilă.

La alegerile parlamentare din 2020, până la ora 17:00 s-au prezentat la vot peste 4,5 milioane de persoane (25,25%).

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 17:45. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 16:30: Peste 40% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 16.30, respectiv 7.205.333 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 6.159.574 au votat pe listele permanente, 950.999 pe listele suplimentare și 90.603 la urna mobilă.

La alegerile parlamentare din 2020, până la ora 16:00 s-au prezentat la vot peste 4 milioane de persoane (22,43%).

La alegerile parlamentare din 2016, până la ora 16:00 au votat peste 5,6 milioane de români, prezența la vot fiind 30,75%.

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 16:30. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 15:26: Peste 35% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 15.26, respectiv 6.345.126 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 5.431.328 au votat pe listele permanente, peste 832.860 pe listele suplimentare și 76.595 la urna mobilă.

UPDATE ora 15:08: Peste 33% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 15.08, respectiv 6.086.296 de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, 5.223.576 au votat pe listele permanente, peste 799.874 pe listele suplimentare și 72.427 la urna mobilă.

Prezența la secțiile din țară este, la ora 15, cu 14% mai mare decât acum o săptămână. Creșterea se manifestă mai ales pentru persoanele între 35 și 64 de ani.

UPDATE ora 15:00: Europarlamentarul social-democrat Gabriela Firea a transmis în mediul online, după vot, că „oamenii sunt mereu pe primul loc” și trebuie să aleagă „dezvoltarea contra sărăciei și austerității”.

„Dragi români, dragi bucureșteni, ieșiți la vot! Oamenii sunt mereu pe primul loc. Astăzi, alegem pentru investiții în oameni, în educație și sănătate. Alegem dezvoltarea contra sărăciei și austerității! Alegem echilibrul și putem trimite în Parlament oameni care au demonstrat deja, nu experimente!”, a spus Gabriela Firea.

UPDATE ora 14:20: Peste 30% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 14:20, respectiv aproape 5,5 milioane de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, aproape 4,7 milioane au votat pe listele permanente, peste 714.000 pe listele suplimentare și 58.970 la urna mobilă.

La alegerile parlamentare din 2020, până la ora 14:00 s-au prezentat la vot peste 3 milioane de persoane (16,77%).

La alegerile parlamentare din 2016, până la ora 14:00 au votat peste 5,1 milioane de români, prezența la vot fiind 28,85%.

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 14:00. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 13:35: Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele PSD Craiova, a spus, după ce a votat, că speră ca, la alegerile parlamentare, românii să acorde un vot raţional, nu emoţional.

„Am votat pentru un partid care a introdus România în NATO, în Uniunea Europeană, care a introdus România în Schengen, care a scos vizele cu Statele Unite. Am votat pentru un partid care a adus multe investiţii în această zonă a României şi sper din toată inima să dăm un vot raţional, nu emoţional, astăzi, toţi românii”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu, care a votat la o secţie din Craiova, împreună cu mai mulţi membri din conducerea PSD Dolj.

UPDATE ora 13:30: Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a transmis că a votat pentru o Românie al cărei drum european să nu fie stopat, pentru siguranța familiilor și bunăstarea copiilor.

„Astăzi, de Ziua Națională a României, am votat calea sigură către Europa. Am votat pentru siguranța familiilor noastre, pentru bunăstarea copiilor noștri, pentru libertatea lor și pentru stabilitate economică într-o Românie europeană. Pentru școli și grădinițe sigure și moderne, pentru spitale, pentru parcuri, pentru noi linii de metrou, pentru un nou aeroport, pentru bulevarde curate, pentru poduri și pasaje, pentru blocuri reabilitate termic cu fonduri europene nerambursabile. Pentru normalitate, pentru continuitate, vă rog să mergeți la vot!”, a scris Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.

UPDATE ora 13:25: Poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi, în jurul orei 10.00, că la secţia de votare numărul 286 din comuna Tunari a fost pierdută o ştampilă de vot, a anunțat IPJ Ilfov.

„În cel mai scurt timp, grupa de cercetare constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Otopeni s-a deplasat la faţa locului, pentru efectuarea de activităţi din competenţă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun. De asemenea, precizăm că activitatea electorală a fost suspendată, iar după aproximativ o jumătate de oră a fost reluată”, a precizat sursa citată.

UPDATE ora 13:20: Peste 25% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 12:20, respectiv peste 4,5 milioane de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, aproape 3,9 milioane au votat pe listele permanente, aproape 600.000 pe listele suplimentare și 41.024 la urna mobilă.

La alegerile parlamentare din 2000, până la ora 13:00 s-au prezentat la vot  peste 2,5 milioane de persoane (13,85%).

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 13:00. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 12:45: Europarlamentara Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, consideră programarea alegerilor parlamentare în ziua de 1 Decembrie o anulare a semnificației Zilei Naționale, precum și o lipsă de respect.

”Îmi doresc o Românie în care ziua României să fie respectată, nu să se pună alegeri care să anuleze de fapt tot ceea ce înseamnă Ziua Naţională (…). Actuala putere ne-a arătat că Ziua Naţională a României nu există pentru ei. De aceea, România trebuie să se schimbe, în primul rând lumea trebuie să iasă la vot, masiv (…). Noi nu am avut până acum la putere un om care să lupte pentru România şi pentru români, din 1989 încoace. (…) Nu mai avem români în ţară, avem doar străini, nu mai avem ţara noastră”, a spus Diana Șoșoacă, după ce a votat.

UPDATE ora 12:35: Peste 20% dintre alegători au votat la parlamentare până la ora 12:30, respectiv aproape 3,8 milioane de persoane cu drept de vot.

Dintre aceștia, aproape 3,2 milioane au votat pe listele permanente, peste 507.000 pe listele suplimentare și 27.945 la urna mobilă.

La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, până la 12.00 votaseră peste 2,9 milioane de alegători (16,47%).

La alegerile parlamentare din 2000, până la ora 12:00 s-au prezentat la vot  peste 1,9 milioane de persoane (10,69%).

UPDATE ora 12:30: Fostul președinte Traian Băsescu a votat la alegerile parlamentare cu speranța că actualul curs al României va fi menținut, nu întors „cu o sută de ani înapoi”.

„Am votat cu speranţa schimbării democratice şi a consolidării a ceea ce avem până acum, pentru că avem încă de consolidat şi în zona democraţiei, şi în zona economiei, şi în zona socială. La mulţi ani, România! E foarte important să iasă la vot. Eu i-am îndemnat şi pe Facebook să vină să-şi exercite dreptul suveran de a-şi alege conducătorii, să aleagă conducători care vor să menţină cursul actual al României, nu d-ăştia care vor să-l întoarcă cu o sută de ani înapoi”, a spus Traian Băsescu.

UPDATE ora 12:20: Europarlamentarul USR Dan Barna a votat la o secţie din municipiul Sibiu, „cu încredere în înţelepciunea poporului român”.

„Am votat în această dimineaţă cu încredere în înţelepciunea poporului român, că drumul spre Europa, drumul spre modernitate va continua, că nu ne oprim, că nu începem să fugim în direcţia cealaltă, pentru că, deşi credeam că evenimentele istorice în care se schimbă realităţi şi se dau peste cap voturile ale oamenilor sunt doar în cărţile de istorie, vedem în aceste zile că fiecare dintre noi, astăzi, facem din nou un moment pe care nepoţii şi strănepoţii noştri îl vor citi în cartea de istorie.

UPDATE ora 12:15: Mircea Fechet, ministrul Mediului, a votat „cu gândul la o Românie mai prosperă, mai liberă și mai europeană”.

Am votat mai devreme și am făcut-o cu gândul la o Românie mai prosperă, la o Românie liberă și la o Românie europeană. Sper că atunci când românii vor merge la vot se vor gândi și la aceste lucruri la care eu personal țin foarte mult, a transmis ministrul liberal, pe Facebook.

UPDATE ora 12:10: Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, în ziua alegerilor parlamentare, au fost aplicat „cinci avertismente și două amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenții legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, și sfătuirea alegătorului cu cine să voteze”.

De asemenea, au fost întocmite și două dosare penale pentru distrugere și fraudă la vot.

UPDATE ora 12:05: Peste 3,2 milioane de alegători (18,20%) au votat până la ora 12:00.

Dintre alegătorii care au drept de vot, 2.789.055 au votat pe listele permanene, 460.893 pe listele suplimentare și 21.911 la urna mobilă.

La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, până la 12.00 votaseră peste 2,9 milioane de alegători (16,47%).

La alegerile parlamentare din 2000, până la ora 12:00 s-au prezentat la vot  peste 1,9 milioane de persoane (10,69%).

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 12:00. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 11:50: Președintele Forța Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat, după ce și-a exprimat votul, că această zi reprezintă o oportunitate istorică pentru schimbarea direcției țării.

„Astăzi, sigur că am votat pentru a garanta forţa democraţiei, pentru a duce România pe calea dreaptă, am votat pentru libertate, am votat pentru o Românie în NATO, în Uniunea Europeană, o Românie patria fiecărui cetăţean al său, o Românie în care să se pună punct democraţiei originale de tip iliescian şi capitalismului de cumetrie, care a fost benefic numai pentru unii, să se pună punct parodiei de democraţie care a existat până acum, să asigurăm o democraţie autentică, să întoarcem instituţiile statului cu faţa către cetăţeni”, a afirmat Orban.

UPDATE ora 11:40: Marius Budăi, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD și fostul ministru al Muncii, a atras atenţia că România se află „într-un risc major de dezechilibru economic” şi că are „nevoie de echilibru”.

„Avem nevoie de echilibru, avem nevoie de echilibru în viitoarea conducere a Parlamentului, avem nevoie de echilibru în viitoarea conducere a Guvernului şi avem nevoie de stabilitate. Niciodată mai mult ca acum nu am avut nevoie de această stabilitate. De aceea, am votat pentru acest echilibru, pentru stabilitate, pentru garanţia că Autostrada Moldovei va ajunge şi la Botoşani şi pentru garanţia că nu vom mai vorbi de austeritate, cum am vorbit nu demult şi pentru garanţia creşterii veniturilor cetăţenilor români”, a spus Marius Budăi.

UPDATE ora 11:25: Ministrul Culturii și liderul organizației județene a PNL Sibiu, Raluca Turcan, a declarat, la ieșirea de la urne, că această zi este importantă ca „să ţinem România pe calea democratică şi europeană”.

„Este o zi de în care cu toții putem să ne unim forțele și să ținem România pe calea democratică și europeană și am votat pentru ca lucrurile bune care s-au întâmplat în Sibiu și în țară să poată să continue. E o zi importantă pentru că este  și o zi de încununare a unor eforturi pe care le-am făcut în tot acest timp de când mă aflu în serviciul public. Eu îmi doresc ca românii să meargă la vot pentru că puterea este în mâinile lor”, a spus Raluca Turcan.

UPDATE ora 11:10: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a îndemnat pe maghiari să meargă la urne și să apere „limba maternă, simbolurile noastre, viitorul familiei și copiilor noștri”.

”Am votat să avem o reprezentare puternică în Senat şi în Camera Deputaţilor şi am votat pentru vocea raţiunii, fiindcă în această lume nebună ai nevoie tot timpul de un punct fix, de un reper şi sunt convins că asta se va întâmpla astăzi. Şi vreau să cer tuturor să meargă la vot. Este o prezenţă mare la această oră şi nu putem să fim mai puţini decât e nevoie într-o astfel de situaţie”, a transmis Kelemen Hunor pe pagina de Facebook.

UPDATE ora 11:05: Peste 2,2 milioane de alegători (12,45%) au votat până la ora 11:00.

Dintre alegătorii care au drept de vot, 1.863.630 au votat pe listele permanene, 365.640 pe listele suplimentare și 9.782 la urna mobilă.

Hartă vot alegeri parlamentare 2024, la ora 11:00. Sursa: ROAEP

UPDATE ora 11:00: Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a votat la Bistrița, cu sufletul la oamenii care „vor putea să aducă foarte mult bine comunității noastre și României”.

”Avem nevoie de echilibru, de stabilitate, iar oamenii pe care i-am votat astăzi sunt convins că o să facă acest lucru. Oameni care n-au uitat de unde au plecat, oameni care își iubesc comunitatea din care au venit și care înainte de orice își iubesc țara și pun țara pe primul loc, după asta partidele, după asta prieteniile și orice altceva. Am mare încredere că ziua de astăzi va fi una foarte bună pentru tot ceea ce înseamnă viitorul României, pentru că oamenii, repet, au nevoie de stabilitate, iar strămoșii noștri, care au făcut Mare Unire în 1918, sunt convins că și-ar dori ca generația care este acum, clasa politică, să le calce pe urme, să facă cel puțin un sfert din cât a făcut ei acum 106 ani”, a spus Bogdan Ivan.

UPDATE ora 10:50: „Am votat astăzi pentru echilibru și pentru parcursul euroatlantic al României”, a transmis liderul interimar al PSD, europarlamentarul Victor Negrescu, după ce a votat.

”Vă transmit aceste gânduri bune de la Alba Iulia, capitala de suflet a tuturor românilor, unde se trăiește și se simte românește în fiecare zi. Am votat astăzi pentru echilibru, pentru parcursul euroatlantic al României, aderarea completă la spațiul Schengen dar și pentru valorile creștine și naționale”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.

UPDATE ora 10:40: „Este o zi, poate, mai importantă ca niciodată. Parlamentul este depozitarul democrației”, a transmis primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, la ieșirea de la urne.

”România are nevoie de votul dvs pentru a nu rătăci de la calea europeană și de la parcursul euro-atlantic al țării noastre. România are nevoie să-și consolideze democrația astăzi, nu s-o șubrezească. Nu are voie să facă pași înapoi. Am votat pentru partidul care a făcut România mare și care a introdus România în Uniunea Europeană. Să nu lăsăm ca democrația să facă pași înapoi, în această țară”, a spus Emil Boc.

UPDATE ora 10:20: Nicolae Ciucă, fost președinte al PNL și candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2024, a subliniat duminică, într-un mesaj de Ziua Naţională, datoria de a pune stabilitatea, dialogul şi respectul faţă de cetăţeni pe primul loc, în contextul actualei perioade marcate de provocări şi decizii importante.

„Trăim vremuri marcate de provocări şi decizii importante pentru viitorul ţării noastre. În această zi simbolică, suntem chemaţi să ne exprimăm dreptul fundamental de a vota, într-un moment cheie pentru parcursul României. Este datoria noastră să punem stabilitatea, dialogul şi respectul faţă de cetăţeni pe primul loc. Îmi doresc ca această zi să ne reunească, indiferent de diferenţele noastre de opinii, în jurul valorilor care ne definesc ca naţiune: unitate, solidaritate şi credinţă într-un viitor mai bun. România are resursele şi potenţialul să crească, dar pentru asta e nevoie de muncă, onestitate şi curaj. La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor, oriunde v-aţi afla”, a transmis Nicolae Ciucă, pe Facebook.

UPDATE ora 10:10: „Am votat cu credință în Dumnezeu și cu speranță”, a declarat Lucian Romașanu, la ieșirea de la vot.

”Știți cu cine am votat. O să vă zic cum și pentru ce. Am votat cu credință în Dumnezeu și cu speranță. Și am votat pentru această țară și pentru acest neam. Pentru că ne-am ferit să folosim aceste cuvinte, crezând că ceea ce facem este suficient să dovedim. De ce am votat? Pentru că credința în Dumnezeu și dragostea de țară se probează prin fapte și am votat pentru ca cei care pot face aceste fapte să lase urme pentru mai binele poporului român”, a declarat social-democratul.

UPDATE ora 10:05: Până la ora 10:00 au votat peste 1,5 milioane (8,70%) de alegători, la secțiile de vot din țară, dintre care aproape 1.238.384 pe listele permanente.

Alți peste 307.000 de alegători au votat pe listele suplimentare și 3.152 la urna mobilă.

UPDATE ora 09:40: „De Ziua Naţională îmi doresc să avem înţelepciunea să onorăm moştenirea înaintaşilor noştri prin echilibru, prin solidaritate şi prin înţelepciunea în alegeri”, a transmis vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode (PNL), la ieșirea de la urne.

„Îi rog pe români să se prezinte într-un număr cât mai mare la vot, pentru a alege corect şi sigur destinul acestei naţiuni, pentru a alege calea pro-europeană, euroatlantică, pro-dezvoltare. (…) Îmi doresc ca votul de astăzi să dea o configuraţie în Parlament care să susţină un guvern pro-european, care să susţină acest parcurs. Îmi doresc să învăţăm cu toţii din lucrurile pe care nu le-am făcut aşa cum ar fi trebuit să le facem”, a transmis liberalul Lucian Bode, după ieșirea de la urne.

UPDATE ora 09:30: Senatorul Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a transmis că România a fost clădită pe valori care nu pot fi zdruncinate niciodată, în pofida unor curente ideologice moderne.

„România s-a clădit pe valori care nu pot fi zdruncinate, indiferent câte curente ideologice moderne încearcă astăzi să ne dezbine cu idei care contravin naturii noastre umane și tradițiilor. Am moștenit de la cei care au clădit România Mare, conștiința națională, familia și credința, adevărații stâlpi ai societății noastre”, a scris Paul Stănescu pe pagina sa de Facebook.

UPDATE ora 09:25: Premierul Marcel Ciolacu a votat la Buzău, unde are domiciliul. Primul-ministru  vorbit despre însemnătatea votului, afirmând că românii au de ales „între stabilitate și haos”.

Cum era normal, am votat ca România să fie în continuare și în spațiul Schengen, și în Uniunea Europeană, și în NATO. Astăzi, românii au de ales între stabilitate și haos, între dezvoltare, mai ales pe fonduri europene, și o lipsă a fondurilor pentru pensii și salarii. Eu cred că astăzi e o zi foarte importantă pentru noi toți, românii, să ne continuăm drumul european și nord-atlantic. Este cel mai important lucru pe care-l avem de ales astăzi, a declarat Ciolacu.

UPDATE ora 09:15: Elena Lasconi, președintele USR și candidat la Președinția României, a votat la Câmpulung, la Secția 110.

„Am votat de aici, de la Câmpulung, unde a avut loc cea mai longevivă mișcare de rezistență împotriva comunismului. Am votat cu încrederea că nu ne vom lăsa îngenuncheați, că vom rămâne liberi, vom gândi liber. Am votat pentru România pe care o iubesc și pe care sunt sigură că o iubiți cu toții. La mulți ani, România!

Sunt extrem de importante aceste alegeri și mă uit cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă în Georgia și ar trebui să ne punem și noi semne de întrebare. Am votat cu o echipă care chiar poate face schimbarea în această țară condusă de 35 de ani de politicieni incompetenți”, a spus Elena Lasconi. Îi îndemn pe români să iasă la vot. Haideți la vot pentru că acum putem să ne apărăm democrația și libertatea”, a spus Elena Lasconi, după ce a votat.

UPDATE ora 09:15: Președintele României, Klaus Iohannis, a votat la Liceul ”Jean Monnet”, pentru ultima dată la alegerile parlamentare în calitate de șef al statului.

Klaus Iohannis a declarat că votul pentru Parlamentul României este unul „foarte important, fiindcă în Parlament se votează legile din România, se votează Guvernul”.

Este foarte important de știut cum să ne poziționăm când venim la vot. Românii au ales calea euroatlantică și au ales-o bine. Și suntem bine integrați în UE, suntem bine poziționați și foarte respectați în NATO. Dar, ca să rămână așa, trebuie să votăm așa. Eu am votat pentru o Românie Europeană”, a spus președintele Iohannis.

UPDATE ora 09:10: Fostul ministru al Mediului, senatorul Tánczos Barna (UDMR), i-a îndemnat pe români să meargă la vot pentru a nu da forțelor extremiste de dreapta ocazi să învingă în urma acestei lupte electorale.

”Am văzut multe în această ţară, începând din anii ’90, foarte multe forţe extremiste, antidemocratice, să nu lăsăm ca această ţară să facă paşi înapoi în istorie. Trebuie să fim uniţi în faţa acestor forţe şi să ne apărăm. Votul nostru este singura soluţie democratică împotriva forţelor extremiste. (…) Miza zilei de astăzi este să ne apărăm ţara, să ne apărăm rezultatele, să ne apărăm comunităţile în faţa extremismului. Îi invit pe toţi cetăţenii acestei ţări să iasă la vot şi să se apere în faţa acestor forţe oculte şi să ne apărăm ţara, să ne apărăm rezultatele de 35 de ani”, a spus Tánczos Barna.

UPDATE ora 09:05: Până la ora 09:00 au votat peste 840.000 (4,79%) de alegători, la secțiile de vot din țară, dintre care aproape 588.000 pe listele permanente.

Alți peste 260.000 de alegători au votat pe listele suplimentare și 448 la urna mobilă.

UPDATE ora 09:00: Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a votat la parlamentare pentru un partid care nu pune în discuţie rămânerea României în Uniunea Europeană şi NATO.

„E votul cel mai important din anul acesta, e votul pentru Parlament şi Parlamentul conduce România. România e o republică parlamentară. Am votat cum am votat de fiecare dată din ’90 până azi. (…) Am votat un partid care nu pune în discuţie rămânerea României în Uniunea Europeană şi în NATO, iar apoi dintre partidele care fac asta am ales unul care a fost corect cu mine tot timpul”, a spus Nicuşor Dan, la ieşirea de la urne.

UPDATE ora 08:55: Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au primit, în ultimele 24 de ore, 104 sesizări de incidente electorale, dintre care 41 sunt încă în curs de verificare, a anunțat comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al  MAI.

În același timp, au fost date 32 de avertismente și cinci amenzi, în valoare de 14.500 de lei și s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a șapte posibile infracțiuni.

UPDATE ora 08:15: Până la ora 08:00 au votat 425.942 de alegători, la secțiile de vot din țară, dintre care 193.219 pe listele permanente.

Alți 228.376 de alegători au votat pe listele suplimentare și 4 la urna mobilă.

 

UPDATE ora 08:15: Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a votat, la alegerile parlamentare, la Colegiul Emanuil Gojdu din Oradea.

„Astăzi, românii vor decide direcția în care se va îndrepta țara noastră. Îi îndemn pe toți românii să se ducă la vot, pentru că fiecare vot – astăzi – are o mare importanță. Astăzi votăm nu doar pentru țara noastră, ci votăm și oameni, și partide. Am votat – atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, cu oameno pe care îi recunoști nu după vorbele lor, ci după faptele lor. Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate și pentru țară.

Am votat astăzi cu gândul la România modernă și la România europeană. Vă rog să vă prezentanți la vot, dar după aceea – începând de mâine – trebuie să ne respectăm unii pe alții și să fim uniți, în spiritul Zilei Naționale. Vă mulțumesc”, a spus Ilie Bolojan, după ce și-a exercitat dreptul la vot.

UPDATE ora 08:00: Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, independentul Călin Georgescu, a votat la alegerile parlamentare în Mogoșoaia, la Școala Gimnazială nr. 1.

Călin Georgescu a declarat, imediat după exercitarea dreptului la vot, ales „pentru ca binele să învingă răul”.

Am votat pentru pace, nu pentru război, am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată total neamului românesc, am votat pentru România, alături de România, întotdeauna pentru România”, a spus Georgescu.

UPDATE ora 07:15: Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, face apel la responsabilitate către toți membrii secțiilor de votare. Toni Greblă a declarat că în primele 15 minute au votat câteva zeci de mii de cetățeni români.

”De la ora 07:00 dimineața și până la numărarea buletinelor de vot, încheierea proceselor verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, responsabilitatea desfășurării procesului electoral în cea mai mare parte aparține birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Din această cauză, fac un apel la toți președinții, locțiitorii, operatorii de tabletă, la cei peste 100.000 de reprezentanți ai partidelor politice care participă la alegeri în calitate de membri ai birourilor secțiilor de votare să dea dovadă de maximă atenție, responsabilitate, să respecte cu strictețe prevederile legale, pentru că numai astfel se poate desfășura un proces electoral corect și care să dea încredere cetățenilor în faptul că aceste alegeri s-au desfășurat corect”, a spus președintele AEP, după deschiderea urnelor.

UPDATE ora 07:15: Președintele AUR,George Simion, este primul lider politic care și-a exercitat dreptul la vot pentru alegerile parlamentare.

”Am votat cu gândul la Ziua Națională, la înaintași, și la cei tineri, la copilul meu, Radu, la toți copiii României. Am votat să ne eliberăm de lanțuri, de cătușe, de cei care vor să ne țină prizonieri. Am votat cu gândul că cei plecați în pribegie, cei care nu sunt nici trădători, nici necalificați. Am votat știind că votul meu contează, ca să nu fie batjocorită democrația și să nu se repete turul 1 de scrutin, cum vor unii și alții”, a spus liderul AUR.

Știrea inițială: 

Românii aleg 469 de parlamentari, alocați pe județe, București și diaspora, în funcție de numărul de locuitori și norma de reprezentare specifică fiecărei circumscripții electorale. Potrivit legii, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate votează în cadrul alegerilor parlamentare pentru senatorii și deputații circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țarii, Circumscripția nr. 43, reprezentată de 4 deputați și 2 senatori.

La alegerile parlamentare 2024 candidează 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale care se prezintă la alegerile parlamentare 2024 cu 6.330 de candidați.

PSD are cei mai mulţi candidaţi pentru Parlament, 639, dintre care 416 pentru Camera Deputaților și 223 pentru Senat, urmat de SOS România – 636, PNL – 630, AUR – 621, Forţa Dreptei – 619, UDMR – 596 și USR – 589. Pe ultimul loc este Partidul Phralipe al Romilor, cu un candidat, la Senat.

Lista candidaților la alegerile prezidențiale 2024

Lista finală candidați pentru Senat

Lista finală candidați pentru Camera Deputaților

Cine votează la alegerile parlamentare 2024

Toți românii care au 18 ani împliniți, inclusiv în ziua alegerilor, au dreptul să voteze, la secțiile organizate de Autoritatea Electorală Permanentă în țară și la cele deschise la propunerea Ministerului Afacerilor Externe în străinătate.

Totuși, nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, şi nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Secțiile de vot se deschid la ora 07:00 și se închid la 21:00. Alegătorii care se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care așteaptă la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59.

La alegerile parlamentare, cetățenii din țară pot vota în secția la care sunt arondați, dacă se află în localitatea de domiciliu, sau pe listele suplimentare, dacă sunt în altă zonă din țară.

Potrivit legislației electorale, alegătorii care au reședința în străinătate trebuie să prezinte, pentru a-și exercita dreptul de vot, pe lângă un document de identitate românesc valabil, și un document eliberat de autoritățile statului de reședință, care atestă dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

În cazul în care, din motive obiective, cauzate de boală sau de invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizate în țară, alegătorul netransportabil poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale.

Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă:

  • numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este 18.008.480;
  • numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la alegerile parlamentare 2024 este 989.230.

Cum afli la ce secție poți vota la alegerile parlamentare

Alegătorii cu drept de vot sunt arondați unei secții de votare, pe listele permanente, în funcție de adresa de domiciliu.

Numărul și adresa secției de vot se pot afla prin accesarea Registrului electoral, la adresa registrulelectoral.ro, după introducerea datelor personale: Codul Numeric Personal și numele de familie.

Potrivit legii, orice alegător poate solicita primarului unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința, prin cerere scrisă, datată și semnată – cuprinzând numele, prenumele, Codul Numeric Personal și adresa de domiciliu -, informații cu privire la propriile date cu caracter personal înscrise în Registrul electoral.

Românii cu drept de vot care au domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate au la dispoziție două variante de exercitare a dreptului de vot: prin corespondență sau în cadrul secției de votare din țara de domiciliu sau de reședință.

Cu ce acte de identitate se poate vota la alegerile parlamentare

Persoanele cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la una dintre cele 18.968 de secții de votare, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

  • cartea de identitate;
  • cartea electronică de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate;
  • pașaportul diplomatic;
  • pașaportul diplomatic electronic;
  • pașaportul de serviciu;
  • pașaportul de serviciu electronic;
  • carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Pot vota în străinătate la alegerile parlamentare românii care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, au vârsta de cel puţin 18 ani, împliniți inclusiv în ziua alegerilor, și nu au fost puşi sub interdicţie sau nu li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege.

Lista documentelor care atestă reședința în străinătate poate fi consultată pe site-ul MAE.

Documentul care atestă reședința în străinătate poate fi prezentat membrilor biroului electoral al unei secții de votare din străinătate în copie sau în format electronic.

Pot vota în străinătate şi:

  • personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate;
  • membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate;
  • militarii, poliţiştii şi personalul civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate;
  • candidaţii, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Lista sediilor secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților


CITEȘTE ȘI:

Tot ce trebuie să știi despre votarea la alegerile PARLAMENTARE. Cine candidează pentru Senat și Camera Deputaților

A început votarea în străinătate la alegerile PARLAMENTARE. Prima secție din diaspora, deschisă la 20:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă

Unde votezi duminică la alegerile PARLAMENTARE. Care este PROGRAMUL secțiilor de votare din țară

Cum afli rapid la ce SECȚIE poți vota la alegerile parlamentare. Cine poate vota pe listele suplimentare

PREZENȚA la alegerile parlamentare din perioada 1990-2020. Cu cât a SCĂZUT numărul românilor care au mers să voteze la ultimele nouă scrutine

DECIZIA CCR privind renumărarea voturilor poate SCHIMBA cursul alegerilor prezidențiale. Fost judecător CSM: „Situația este absolut incendiară”

Cine va conduce România dacă nu avem președinte până pe 21 decembrie? Fost judecător CSM: „Un VID constituțional care poate fi rezolvat doar de CCR”