Adrian VIGHECIU denunță modul în care unele partide își fac campanie electorală în București. „Campanie murdară și lipsită de fair-play”

Publicat: 08 06. 2024, 13:51

This browser does not support the video element.

Adrian Vigheciu, candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 5, a transmis sâmbătă, pe Facebook, un mesaj referitor la o acțiune „electorală” despre care, spune el, nu i-ar aparține nici lui, nici vreunul alt candidat al partidului.

Este vorba despre mai multe materiale autocolante de tip electoral, care îi înfățișează pe Vigheciu și pe Gabriela Firea, candidata PSD pentru Primăria Capitalei, care ar fi fost lipite pe mai multe mașini din sector.

Vigheciu spune că acestea nu au nicio legătură cu campania PSD și sunt, pur și simplu, parte dintr-o „acțiune josnică”.

„În această dimineață, mai mulți cetățeni din Sectorul 5 și-au găsit mașinile vandalizate după cum vedeți în imaginile de mai jos. Mă dezic în totalitate de această acțiune josnică, care nu are nicio legătură cu mine, cu PSD sau cu Gabriela Firea. Condamn ferm astfel de comportamente venite din partea unor oameni mici și lipsiți de discernământ. Vă rog să sesizați Poliția Locală a Municipiului București și Poliția Locală a Sectorului 5. Așa vom proceda și noi. Sunt sigur că îi vom identifica pe vinovați, iar după finalizarea anchetei, vom face totul public”, scrie Vigheciu.

Ce spune Poliția după mesajul lui Adrian Vigheciu

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a transmis că nu au fost înregistrate astfel de evenimente în evidențele instituției.

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, unde este menționat că mai mulţi cetăţeni din Sectorul 5 şi-au găsit maşinile vandalizate, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că nu există înregistrate sesizări cu privire la vandalizarea mai multor autoturisme din Sectorul 5, prin lipirea unor afișe electorale”, transmite DGPMB.