ADU preia conducerea în Consiliul General al Primăriei CAPITALEI/PSD trece pe locul al doilea, cu 26,6%

Publicat: 10 06. 2024, 17:39
Actualizat: 10 06. 2024, 18:11
FOTO - Caracter Ilustrativ: Alexandra Pandrea (Gândul)

După numărătoarea a peste 90% dintre voturi, Alianța Dreapta Unită (ADU) trece pe primul loc ca număr de voturi pentru Consiliul General al Capitalei. Astfeș, aceasta înregistrează un procent de 27, 2% și este urmată de PSD, cu 26,6%.

Dintr-un total de 90,4% din voturile valabil exprimate pentru Consiliul General al Municipiului București, rezultatul schimbă ierarhia în clasament. Astfel, Alianța Dreapta Unită urcă pe primul loc, la nici măcar un procent diferență față de PSD, care se situează pe locul al doilea. După centralizarea scrutinului, dintr-un total de 747 254 de voturi exprimate, 653 284 de voturi valabile se împart astfel: 177 843 de voturi merg la ADU(27,2%), 173 925 de voturi merg la PSD(26,6%), 82 085 de voturi merg la PNL(12,5%), 63 416 de voturi sunt la PUSL(9,7%), cei de la AUR au înregistrat 53 427 de voturi(8,2%), iar REPER înregistrează 46 365 din sufragii(7,1%).

Până la finalul numărării voturilor vor mai surveni modificări și chiar surprize în ceea ce privește scorul final al alegerilor și, respectiv, al câștigătorilor.

Luptă strânsă între PSD și Alianţa Dreapta Unită pentru Consiliul General al Capitalei, după REZULTATELE parțiale. PNL s-a prăbușit la 12%

Rezultate parțiale, după numărarea a 72,5% din voturi: Nicușor Dan – 46,88%, Gabriela Firea – 22,33%