Prima pagină » ALEGERI 2024 » ALEGERI Locale 2024 România. Candidatul PNL Mario De Mezzo a câştigat fotoliul de primar la Slatina

ALEGERI Locale 2024 România. Candidatul PNL Mario De Mezzo a câştigat fotoliul de primar la Slatina

ALEGERI Locale 2024 România. Candidatul PNL Mario De Mezzo a câştigat fotoliul de primar la Slatina

Alegerile Locale 2024 au loc pe 9 iunie. În această zi, locuitorii din Slatina îşi votează primarul, consilierii şi preşedintele Consiliului Judeţean.

UPDATE: Candidatul PNL Mario De Mezzo a câştigat fotoliul de primar la Slatina

Candidatul PNL la Primăria municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a câştigat alegerile pentru funcţia de primar, potrivit numărătorii paralele efectuate de liberali, şi a sărbătorit victoria pe străzile oraşului alături de sute de persoane.

Mario De Mezzo a afirmat, într-o declaraţie de presă, că victoria este a slătinenilor şi arată nemulţumirea acestora faţă de actuala administraţie „incompetentă”.

„Victoria este a Slatinei şi a slătinenilor. Este doar victoria lor. Este clar că nemulţumirea lor faţă de o administraţie incompetentă, frustrarea lor faţă de dispreţul cu care au fost trataţi, toate lipsurile pe care eu nu am făcut decât să le pun în lumină au vorbit astăzi prin ştampila de vot. Slătinenii au venit şi au votat cu sete împotriva unei administraţii despre care eu am spus că este coruptă, este incompetentă şi că nu are ce să mai caute în această primărie, iar Slatina şi slătinenii au fost de acord cu mine, unii dintre ei susţinându-mă pe Facebook, alţii dintre ei pe TikTok, alţii dintre ei venind cu mine în partid, alţii dintre ei claxonând pe stradă sau luîndu-mă în braţe sau făcând poze cu mine, dar toţi mergând şi punând ştampila de vot. Le mulţumesc din suflet, este victoria noastră”, a spus Mario De Mezzo, citat de Agerpres.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Pentru funcţia de primar s-au înscris şase candidaţi, între care o femeie şi cinci bărbaţi, iar pe listele pentru Consiliul Local Slatina sunt înscrişi 161 de candidaţi.

Lista candidaților pentru Primăria Slatina 2024

Pentru funcția de primar al Municipiului Slatina sunt înscrişi şase candidaţi, după cum urmează:

  • Buliteanu Dima-Gabriel (AUR);
  • Demezzo Mario Lucian (PNL);
  • Moţ Constantin Stelian Emil (PSD);
  • Davidescu Nicolae Cătălin (PUSL);
  • Iotu Elena (USR);
  • Văduva Cristian (Partidul S.O.S. România).

Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.018.921 au domiciliul sau reședința în țară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport.

Alegătorii români pot vota la 18.955 de secții din țară și 915 în străinătate.

Alegeri locale 2024. Ce votăm pe 9 iunie

La alegerile locale din 9 iunie, care se organizează într-un singur tur, vom alege:

  • primari/primari de sector – scrutin uninominal, într-un tur;
  • consilieri locali – sistem electoral proporționale, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • consilieri județeni/generali – sistem electoral proporționale, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • președinți ai consiliilor județene;
  • președinți ai consiliilor județene/primarul general – scrutin uninominal, într-un tur.

Cetățenii români, cu domiciliul în țară, pot vota doar cu buletinul. Pașaportul, utilizat numai de românii ce locuiesc din afara României

Cartea de identitate este singurul document cu care se poate vota la alegerile locale și europarlamentare, în cazul cetățenilor care locuiesc în țară. Cetățenii români pot vota cu pașaportul doar dacă au domiciliu în străinătate.

Pe 28 mai a apărut pe site-ul Biroului Electoral Central o hotărâre ce stipulează clar doar cetățeni români cu domiciliul în străinătate și care votează acolo și cetățenii români domiciliați în afara țării, dar care vor vota în România, pe 9 iunie, pot vota cu pașaportul simplu, electronic și temporar.

Cetățenii români, cu domiciliul în România și care votează pe teritoriul țării, o pot face utilizând doar cartea de identitate.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și