Ana Birchall: „Mă amuză cât de mincinos patologic poate să fie GEOANĂ. Probabil e speriat că pierde”

Publicat: 14 11. 2024, 01:25
Actualizat: 14 11. 2024, 01:27

This browser does not support the video element.

Ana Birchall, candidat independent la președinție, a răspuns tranșant acuzațiilor vehiculate de Mircea Geoană, referitor la faptul că aceasta i-ar fi oferit sume de bani pentru un loc eligibil pe lista de la Parlamentare. 

Ana Birchall a comentat acuzațiile pe care i le-a adus adversarul în cursa pentru prezidențiale, Mircea Geoană. Fostul secretar-adjunct al NATO susține că Birchall i-ar fi oferit bani pentru a-i găsi un loc pe lista de la Parlamentare.

Birchall a argumentat că Geoană folosește astfel de afirmații la adresa ei ca armă politică, având în vedere că acesta a tăcut vreme de 16 cu privire la acest subiect.

„Este aceeași minciună patologică a domnului Geoană de 16 ani de zile. Reacția mea a fost și atunci, în 2008, și este reacția mea publică, de fiecare dată când eu avem întrebată. Mă amuză cât de mincinos patologic poate să fie domnul Geoană. A tăcut 16 ani. De la începutul campaniei sau în precampanie au fost aceste discuții și a tăcut așa cum tace și acum, spunând minciunile lui. Eu îl provoc pe domnul Geoana, ca să tranșăm bărbătește, eu sunt femeie, dar, pot să-mi asum, să tranșez lucrurile bărbătește, să vină aici în fața mea acum și să-mi spună lucrul acesta.”, a declarat Birchall la Antena 3 CNN.

Mai mult, Ana Birchall menționează că suma de bani la care face referire Mircea Geoană este o donație, ce figurează în Monitorul Oficial 215.

„Eu precizez în 2008 că este o donație legală care se regăsește în Monitorul Oficial 215. Dacă comparați ce apare în Monitorul Oficial 215, și sunt informații publice făcute de mine, o să vedeți că suma nu este suma de pe care o învederează domnul Geoană. Deci este același mincinos patologic și este păcat de D-zeu că în continuare nu face nimic altceva decât să continue cu o strategie care nu cred că îi folosește absolut deloc. Probabil că e speriat că pierde.”, a mai adăugat Birchall pentru sursa menționată.