După eliminarea Dianei ȘOȘOACĂ, CIOLACU a cerut modificarea legii electorale: Consider că astfel de decizii trebuie luate chiar în unanimitate
This browser does not support the video element.
Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială rămâne încă un subiect neclarificat complet, în peisajul politic românesc. Realizatorul emisiunii Insider Politic, de la Prima Tv, a dorit să clarifice cu invitatul său, prim ministrul Marcel Ciolacu și candidat din partea PSD la funcția de președinte al României, decizia judecătorilor Curții Constituționale a României în acest caz. Ciolacu a declarat că a propus modificarea legislației, pentru evitarea, pe viitor, a unor astfel de situații.
Marcel Ciolacu a declarat, în emisiunea de sâmbătă de la Prima TV, Insider Politic, că a propus modificarea legii electorale, astfel încât să nu mai poată fi eliminat niciun candidat fără o „majoritată calificată” a judecătorilor care compun Curtea Constituțională a României.
Consider că astfel de decizii trebuie luate chiar în unanimitate. Dar dacă nu se poate în unanimitate, măcar cu o majoritate calificată. Cu o majoritate simplă, nu este cazul să iei astfel de decizii.
Astfel, imediat după episodul de respingere a candidaturii președintei S.O.S. de pe lista pentru prezidențiale, senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a depus o solicitare de modificare a legii.
Și de aceea am și depus o modificare. Domnul Cazanciuc a depus o modificare la lege în acest sens. Exact, o majoritate calificată. Totuși, eu,la astfel de interpretări, aș merge chiar cu unanimitate.
CITEȘTE ȘI:
Adrian Câciu: „Decizia CCR nu a făcut bine nimănui. Schimbarea a pornit de la legea cu Iohannis”