George SIMION o însoțește pe ILINCA la vot: Mă bucur de această zi frumoasă / Simion acuză fraude la Roma. „Nu poți avea buletine ștampilate dinainte”

Publicat: 24 11. 2024, 12:48

George Simion, candidatul AUR pentru alegerile prezidențiale, a însoțit-o pe Ilinca la Vot. Simion a votat vineri, la Roma. Duminică, Ilinca Simion a votat pentru „viitorul României”, la Colegiul Gheorghe Lazăr, din București.

Secția în care și-a exprimat dreptul la vot Ilinca Simion este organizată într-o fostă sală de clasă în care a studiat candidatul AUR. „Să votăm pentru schimbare și pentru viitorul României”, a declarat soția lui George Simion.

Eu, și în liceu, și în toate proiectele în care am fost implicat mi-am făcut temele. Îmi pare rău că alți candidați au venit nepregătiți. Mă bucur de această zi frumoasă. Încurajez românii să iasă la vot. Sunt bucuros că reușim să redăm speranța românilor, a spus Simion la sosire.

Candidatul AUR a povestit că votul la Roma a fost „extrem de bine organizat”, însă atrage atenția asupra unor fraude.

Îi felicit pe cei care s-au ocupat de secțiile din diaspora. Însă, din păcate, s-au constatat niște fraude și aș vrea să rog ca aceste fraude să se rezolve astăzi, pentru că nu poți avea buletine ștampilate dinainte.

Sper să se evite fraudele și în mediul rural. Am primit numeroase raportări din mediul rural. Grija noastră este să evităm o fraudă masivă și să lăsăm voința românilor să devină lege. Să putem alege liber, nu ce ne dictează unii sau alții din afară, a declarat Simion.

Referindu-se la alegerile care au loc în România, liderul AUR i-a încurajat pe români să meargă la vot.

Este important. Sunt foarte, foarte bucuros că reușim să redăm speranța românilor și gândul la un viitor mai bun.

La ora prânzului, prezența la vot a trecut de pragul de trei milioane de alegători, ajungând la 3.033.603 de voturi exprimate, ceea ce reprezintă 18,57% din totalul persoanelor înscrise pe listele electorale.

Județul Olt continuă să conducă detașat în topul prezenței la vot, fiind singurul care a depășit pragul de 20%, cu o prezență de 22,43%.

La polul opus se află județele Covasna cu doar 12% și Harghita cu 13%, în timp ce Vrancea se menține în media națională cu 17%.

Se păstrează tendința unei participări mai mari în mediul urban, unde au votat 1.832.171 de persoane, față de 1.201.432 în mediul rural, diferența fiind de aproximativ 600.000 de voturi în favoarea orașelor.

CITEȘTE ȘI: