Dacă va ajunge președintele României, George Simion intenționează să coordoneze activitatea Guvernului. Asta pentru a pune în aplicare Planul Simion. Președintele AUR a început, deja, să semneze contractul cu cetățenii, unde scrie negru pe alb că „românii trebuie să aibă casa lor”.
Simion își rezervă o perioadă de 10 ani pentru îndeplinirea acestui contract.
Și se obligă ca în primele șase luni de la învestire să prezinte un calendar de implementare a activităților prevăzute în contract.
George Simion promite că va construi până la un milion de locuințe pentru români, cu o valoare începând de la 35.000 euro, pentru un apartament de 2 camere de, cu o suprafață de 50 mp.
Președintele AUR a arătat, în exclusivitate pentru Gândul, o machetă a apartamentului lui George Simion pentru români, „care nu e foarte încăpător”, spune el, dar „avem și variante cu trei camere și patru camere”, care ar ajunge până la 70.000 de euro.
Cum președintele României nu are prerogativele necesare îndeplinirii acestor promisiuni, Simion vrea să bată palma cu puterea executivă. Planul ar putea funcționa doar dacă se implică și Guvernul, așa cum se întâmplă în Marea Britanie, precizează Simion.
Toată lumea s-a șocat. Cum e posibil un apartament de două camere București, Timișoara și Cluj să coste doar 35.000 euro?! Sigur că există, dacă se implică Guvernul. În Marea Britanie, de exemplu, se va implica Guvernul. Construiește 1.500.000 de locuințe în 5 ani, locuințe sociale. Noi venim cu acest program pentru că ne gândim la viitor, ne gândim la viitoarele cartiere. Avem nevoie de cartiere noi. Unele locuințe deja sunt epuizate și fizică și moral și sunt foarte multe locuințe care sunt cu gradul 1 seismic, declară George Simion, pentru Gândul.
Liderul AUR scoate în evidență și factorul benefic pentru economia țării: materiale de construcții românești, deci, „lăsăm banii în țară”.
Noi venim cu o soluție, o soluție pentru economie, pentru că marea majoritate a materialelor de construcție și ce vedeți în interior este din România, fabricat în România. Deci, lăsăm banii în țară. Este o soluție pentru cartierele acestea care sunt cartiere dormitor, n-ai loc pe stradă, n-ai locuri de joacă, n-ai grădinițe, n-ai școală. E nevoie de o sistematizare. Unii vor spune că ne-am întors în perioada comunismului. Vreau să le zic că sistematizarea nu se face numai în comunism și nu tot ce a fost în comunism a fost rău.
Planul este fezabil atâta timp cât statul se implică, asigurând terenurile și asigurând utilitățile și infrastructura. Și pentru asta, Simion va sta pe capul Executivului, spune el.
Voi coordona activitatea Guvernului. Fiecare ședință. Este o atribuție a președintelui. O să-mi zică cineva nu, nu poți să faci asta la nesfârșit. Iohannis a putut să facă România educată. Nu a fost votat pentru asta.
Da, avem nevoie de guvern și voi prezida fiecare ședință de guvern și voi discuta cu toate formațiunile politice pe o chestiune cât se poate de concretă, pentru că ei discută mai mult despre sisteme Patriot în Ucraina, despre un miliard de doze de vaccin. Eu cred că românii au alte priorități și cineva trebuie să adreseze inclusiv nevoia de spațiu locativ, explică Simion.
George Simion și-a inaugurat sediul de campanie pentru alegerile prezidențiale la Magazinul București în prezența a sute de persoane. Acolo, bucureștenii pot semna contractul pentru înscrierea în Planul Simion.
George Simion este primul lider politic care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a prezentat planul electoral în 200 de puncte.
CITEȘTE ȘI: