În cazul retragerii lui Cîrstoiu, Rareș Bogdan ar putea fi propus de PNL pentru a candida la Primăria Capitalei. Reacția lui Piedone

Publicat: 20 04. 2024, 23:40
Actualizat: 20 04. 2024, 23:47

This browser does not support the video element.

Printre numele vehiculate în cazul retragerii doctorului Cîrstoiu, PNL i-ar putea propune premierului Marcel Ciolacu pe europarlamentarul Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a spus că ar fi dispus să candideze cu o condiție: dacă va fi lăsat să candideze și la alegerile europarlamentare și să devină comisar pentru extinderea Uniunii Europene.

Piedone, despre Rareș Bogdan: „Nu o să câștige niciodată în București”

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 și candidatul PUSL la Primăria Capitalei, întrebat la România TV despre cum ar fi să-i aibă drept contracandidați pe Nicușor Dan (independent, susținut de ADU) și Rareș Bogdan (liberal PNL, care să fie susținut și de PSD), a spus:

Deja m-a luat frica. Cu tot respectul pentru Rareș Bogdan, dar văd că iar au ales un mega-expert în administrație locală. Se pricepe la absolut tot”, a vorbit Piedone, care este încrezător că va câștiga alegerile cu 42% în fața actualului edil Nicușor Dan, considerat principalul său adversar.

Primarul Sectorului 5 i-a apreciat abilitățile de oratorie ale europarlamentarului, dar nu crede că poate convinge bucureștenii să-l voteze.

„Probabil în timpul sărbătorilor de iarnă cu Plugușorul o câștiga ceva, dar în București nu o să câștige niciodată”. 

Piedone este sceptic că Rareș Bogdan ar putea primi suport din partea PSD. El a amintit de insultele europarlamentarului adresate către electoratul PSD când era prezentator la Realitatea TV.

Citește și: Piedone, despre Rareș Bogdan: „Niciun PSD-ist nu-l va vota”