Ion Cristoiu îl desființează pe Nicolae Ciucă: „Cum vrea ăsta să fie președintele României? A mușcat ca un prost” / „Marcel Ciolacu este genial”

Publicat: 16 11. 2024, 11:32

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu a comentat scandalul în care George Simion a fost acuzat că este spion rus, iar apoi documentele desecretizare de Guvern au dovedit că este unionist. Potrivit jurnalistului, premierul Marcel Ciolacu a jucat genial această carte, iar cel care a mușcat „ca un prost” acuzațiile care i-au fost aduse lui Simion este președintele Senatului, Nicolae Ciucă, candidat la funcția de președinte al României.  

„Uitați-vă cum a jucat Ciolacu. La început a zis «s-ar putea să fie» (să fie George Simion spion – n.r.), dar el știa că nu e. I-a lăsat pe proști, pe unii dintre candidați să spună «desecretizați, desecretizați», dobitoci, tâmpiți.  El știa, dar i-a tocat, i-a tocat. Omul care mă miră este Ciucă. Ceva este în neregulă. Ciucă a fost în prima linie a acestei acuzații și a cerut să se desecretizeze. Hai că pe Lasconi o înțeleg, e Lasconi, Dar pe Geoană, care a lucrat la NATO… Și ajungem la Ciucă: de două ori șef de Stat Major, ministrul Apărării. Și în această calitate, îi știe pe cei de la Serviciul Secret al Armatei. E simplu. Îl sunai pe unul dintre ei”, a comentat Ion Cristoiu.  

Jurnalistul se întreabă apoi acum cum vrea Nicolae Ciucă să fie președinte, iar despre Marcel Ciolacu spune că este genial, și îl compară cu Ion Iliescu în ceea ce privește abilitățile politice.

Ion Cristoiu: Ciolacu este unul dintre cei mai șireți politicieni. Cred că Iliescu îl egalează

„Cum a putut așa ceva? Să muște el? Cum vrea ăsta să fie el președintele României? Păi vine unu la el, și îi spune: «Știți, Cristoiu e spion rus, l-am documentat noi». Dar încă o dată, nevastă-sa a lucrat la acest serviciu secret. Dar îi spunea un sergent major. Este genial Ciolacu. Am stat de vorbă cu el (…) Este unul dintre cei mai șireți politicieni. Cred că Iliescu îl egalează, poate și Hrebenciuc. Dar el este de 100 de ori cât Hrebenciuc. Sunt curios ce o să spună Ciucă acum. O să spună că nu este adevărat, că premierul minte, și că Simion este spion rus. Singura salvare a domnului Ciucă este să intre Simion în turul 2. Dacă intră Lasconi, PNL e pa! Tot partidul”, a mai precizat Ion Cristoiu.


Citește și:

Ion Cristoiu:„ Dacă Ciucă era un general trebuia să își ASUME ce a făcut”

Ion Cristoiu: „Interdicția lui Simion în UCRAINA vine de la activitatea lui unionistă”