Mai mulți bolnavi din mai multe spitale bucureștene au cerut deja urna mobilă pentru alegerile de duminică. Ce prevede legea
Reprezentanții mai multor spitale au declarat pentru că pentru votul de duminică la alegerile europarlamentare şi locale au fost înregistrate cereri pentru votul cu urna mobilă. Legea permite cetățenilor cu drept de vot care nu sunt transportabili – aflați în spitale, în arest preventiv, în detenție – să solicite biroului electoral din localitatea de domiciliu să trimită o echipă cu urna specială.
„Sunt cereri de vot cu urna mobilă. Încă nu sunt centralizate”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, citat de Agerpres.
Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a afirmat că şi în unitatea medicală pe care o conduce se va vota cu urna mobilă. Potrivit medicului, până vineri la prânz aproximativ 30 de persoane depuseseră cerere pentru a vota în spital.
Au fost depuse cereri și la Spitalul Militar Central „Carol Davila” pentru a se va vota cu urna mobilă, după cum a confirmat comandantul Florentina Ioniţă Radu
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar Arseni”, Florin Bica, a afirmat că au fost depuse cereri de vot pentru alegerile de duminică, și se va vota cu urna mobilă şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit sursei citate.
Prevederile legale
Persoanele care nu se pot deplasa la secțiile de vot pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie – fie pentru că sunt bolnave sau arestate, atâta vreme cât nu au interdicție din partea instanței – au posibilitatea, conform legii, să solicite urna specială, care le va fi adusă la domiciliu, spital sau penitenciar, atâta vreme cât fac o cerere standard și aduc dovezi că sunt netransportabili.
Legea nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali prevede categoriile de alegători și condițiile în care se poate solicita urna specială de vot.
În esență, este vorba de persoanele care nu se pot deplasa din cauză de boală sau invaliditate sau persoanele reținute, arestate preventiv sau la domiciliu sau care execută o pedeapsă privativă de liberare, în măsura în care nu și-au pierdut drepturile electorale.
Potrivit articolul 91 din legea citată, pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT” și buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.
În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În acestea cazuri, votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existente la secția respectivă. Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție.
În acest mod pot vota numai persoanele care domiciliază în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare.
Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri pentru urna specială sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei desemnate pentru a merge cu urna specială.
Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secției de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secția de votare potrivit legii, președintele biroului electoral al secției de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.
La ora 21:00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.
Persoanele lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă nu participă la vot și nu sunt avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor, pe întreaga durată stabilită prin hotărâre.
Pentru persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 91 privind urna specială, în măsura în care se solicită această modalitate de vot.
Procedura adoptată de Biroul Electoral
Procedura votării prin urnă specială a fost stabilită de prin Hotărârea nr. 65 din 26 aprilie 2024 a Biroului Electoral Central. Prin același document a fost stabilit și modelul de cerere standard pentru urna specială, care trebuie să conțină numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, conform mențiunilor de pe actul de identitate, adresa imobilului unde se solicită deplasarea urnei speciale, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon, precum și scrutinul/scrutinele la care se va exercita dreptul de vot.
Pentru persoanele bolnave, trebuie atașate documente care să ateste faptul că solicitantul urnei speciale nu poate fi transportat, dar nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale eliberate de medicul de familie.
Cererile se pot depune la biroul electoral al secției de votare competent inclusiv în ziua votării.
Se recomandă ca cererile să fie depuse în preziua votării, între orele 18:00 – 19:00, iar în ziua votării, până la ora 14:00, pentru ca responsabilii să poată procesa documentele și să organizeze deplasarea echipei care însoțește urna specială, votarea și returnarea a secție până la ora 22:00
În secțiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială.
Câți români sunt așteptați la urme
Pentru a avea un ordin de mărime, de exemplu, la alegerile locale anterioare, 117.851 de alegători și-au exprimat dreptul de vot cu ajutorul urnei speciale, din cei 8.429.489 de alegători care s-au prezentat la urne, înscriși pe listele electorale din țară, din totalul de 18.467.808 prevăzuți în listele electorale (respectiv un grad de participare de 45,64%), conform procesului verbal privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea primarilor din 27 septembrie, 11 octombrie și 24 ianuarie.
Conform celor mai recente date ale Autorității Electorală Permanente (AEP), totalul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.018.921 au domiciliul sau reședința în țară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.
Alegătorii români pot vota la 18.955 de secții în țară și 915 în străinătate.
Citiți și: