Marcel Ciolacu a dus 1,7 milioane SEMNĂTURI de susținere la BEC / „Vin cu un plan pentru România, cu un crez politic și un ANGAJAMENT moral”

Publicat: 05 10. 2024, 07:45
Actualizat: 05 10. 2024, 12:24

Marcel Ciolacu, președintele PSD, își depune candidatura la BEC, sâmbătă dimineața, pentru alegerile prezidențiale. Șeful social-democraților este cotat cel mai bine în toate sondajele. 

UPDATE 10.23

Ciolacu: Ăsta e pariul meu cu colegii mei. Voi rămâne la fel.

Liderul PSD se declară uimit de câte lucruri a reușit pe plan extern.

Gestionăm cu echilibru, ca și până acum. Și în Orientul Mijlociu, și în Ucraina. Rămânem conectați. Chiar și eu sunt surprins câte am făcut pe plan extern.

Citește articolul aici. 

UPDATE 10.21

Ciolacu, despre drone

Dacă cumva o drona intră în spațiul aerian având o țintă civilă și militară, aceea va fi dată jos. Nu vorbim de modificări de legislație: stați că nu putem trage, că n-avem legi! Avem AI, vedem direcția, se măsoară, nu sunt drone care își schimbă traiectoria. Ce cade la 10 m, 50 de m, sunt cele lovite de artileria ucraineană.

Citește articolul aici.

UPDATE 10.18

Ciolacu, despre gafa „COSTA”

M-am corectat. Am spus Antonio. Sunt om. Sunt viu. Mă puteți atinge. Dacă mă ciupiți mai tare, pot să și țip. Ce gafă așa monumentală?

Citește articolul aici. 

UPDATE 10.14

Ciolacu: Coaliția e discretă, nu secretă

Avem un Guvern funcțional. Îmi respect colegii din PSD și PNL. Nu am ce să le reproșez colegii mei din Guvernul României. Normal că suntem în campanie. Coaliția politică e cu totul altceva.

În campanie sunt consultanți și ei spun să nu ne întâlnim pentru că creăm emoție. Eu nu cred asta. Eu cred că, cu cât ne pitim mai mult, cu atât românii râd mai mult de noi.

Întrebat cum funcționează, totuși, coaliția, Ciolacu spune că este „discretă, nu secretă”. Nu se mai întâlnesc liderii, dar ceilalți, da.

Citește articolul aici. 

UPDATE 10.13

„Eu cred că președintele României trebuie să dea explicații”

Întrebat dacă va desecretiza cheltuielile făcute de Administrația Prezidențială, în eventualitatea în care va ajunge președintele României, Ciolacu spune:

Voi da voie să facă acest lucru, cei îndreptățiți să facă, cum ar fi Parlamentul.

UPDATE 10.11

Ciolacu: Sunt susținătorul familiei tradiționale

Referitor la poziția sa față de avort și cuplurile LGBTQ, Ciolacu spune că susține familia tradițională, dar cere un plan demografic.

Va trebui să venim și cu un plan demografic. Va trebui să dăm femeii alternativa ca ultima opțiune a sa să fie avortul. Guvernul trebuie să vină cu un plan social.

Citește articolul aici. 

UPDATE 10.06

„Președintele trebuie să dea explicații”

Președintele trebuie să dea anumite explicații. Ce face în deplasări, ce a realizat, ce a câștigat, trebuie să meargă cu oamenii de afaceri. Trebuie să spună transparent, care au fost cheltuielile acestei deplasări și care a fost câștigul.

Sunt convins că vom avea un președinte echilibrat care va ști ce nu trebuie făcut.

Citește articolul aici. 

UPDATE 10.05

Marcel Ciolacu: Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România

Am decis să îmi depun astăzi candidatura după o perioadă, din punctul meu de vedere, pe care românii nu și-au dorit-o în mod deosebit.

În ultimii 20 de ani am avut 17 guverne. Acesta a fost modul de abordare a foștilor președinți, ca să poate să-și conserve puterea și să-și rezerve o putere mai mare, au preferat acest lucru în detrimentul românilor.

Vin în fața dumneavoastră și cu un plan pentru România, cu un crez politic și un angajament moral.

Am crezul politic, acela de a uni. Perioada în care președintele trebuie să se ocupe să distrugă un partid politic sau să arate ură față de adversarii politici și să-i considere dușmani politici, trebuie să ia sfârșit.

Planul pentru România nu poate fi realizat decât împărțit puterea. Planul pentru România poate fi asumat atât de Putere, cât și de Opoziție.

UPDATE 10.00

Președintele PSD și-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidențiale, împreună cu cele 1,7 milioane de semnături în susținerea sa.

Știrea inițială.

Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale la sfârșitul lunii august, precizând că orice coleg din PSD poate candida la alegerile prezidențiale. Liderul PSD nu a avut însă niciun competitor, fiind susținut de toți social-democrații pentru a ajunge la Cotroceni.

La Congresul PSD din 24 august, Marcel Ciolacu spunea: „Mihai, Sorin, trimiteţi-mă la Cotroceni, fiindcă altfel va fi greu să scăpaţi de mine”, râzând la finalul congresului, cu trimitere la faptul că un eventual eșec al său în cursa prezidențială l-ar face să rămână la șefia partidului.

CITEȘTE ȘI:

Lovitură de teatru! Candidaturile depuse la BEC de Nicolae Ciucă, Diana Șoșoacă și Mircea Geoană, contestate la CCR