Marcel Ciolacu: „Ciucă vrea să știe numele liberalilor care au fost la mine acasă”
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a solicitat într-o postare publică premierului Ciolacu să „desecretizeze” lista utilizatorilor/vizitatorilor beneficiarilor vilei RAPPS în care locuiește. Ciolacu a declarat sâmbătă la Insider Politic că liderul liberal vrea mai degrabă să afle dacă printre cei care-i trec pragul se află și membri ai PNL.
„Cred că vrea să știe exact ce membri ai Partidului Național Liberal au fost la mine acasă. Da, au fost membri ai Partidului Național Liberal, cum au fost și cei de-ai Partidul Social Democrat. Dar nu au fost ca să facă o politică împotriva propriului partid. Am avut întâlniri pentru că, domnule, am ajuns acasă. Este urgență. Haideți să vorbim lucruri care țin de guvernare”, explică premierul.
Nu se pot vorbi la telefon, lucruri care le aveam, ca să ne coordonăm. Nu l-am împușcat pe Ceaușescu, am scăpat de comunism. Am făcut adresă și în ceea ce privește investițiile în acea locație din partea APPS-ului în ultimii 3 ani de zile de când vorbiți de vila Iohannis. Și aștept răspunsuri și de la SPP, în cazul în care dânșii dispun de o listă de invitați la vila unde locuiesc.
Printre liderii liberali care au fost la el acasă nu s-ar fi aflat Rareș Bogdan Nicolae Ciucă. Dar sunt alții, afimă Ciolacu.
Lista SPP
Ciolacu ar vrea să știe dacă există o listă a SPP cu invitații în locuința sa de serviciu.
„Locuința e ceva intim, de familie. Fiul meu a fost aseară la mine împreună cu cățelul, că n-am voie să merg în parc cu cățelul și cu el, pentru că pe urmă e recunoscut de lume în parcul în care se plimbă în fiecare seară cu soția și cu cățelul. Și le dau dreptate. Aici le-aș aduce o presiune în plus. Știi, nu m-au lăsat, mă, măcar cu cățelul ăla, să-mi fac și eu o poză. E e un labrador. Are multă lume”, a spus premierul.
Citiți și: