Prima pagină » ALEGERI 2024 » Marcel Ciolacu, după ședința PSD: „Deciziile politice vor fi comunicate de Victor Negrescu. Pe mine mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau fabrici”

Marcel Ciolacu, după ședința PSD: „Deciziile politice vor fi comunicate de Victor Negrescu. Pe mine mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau fabrici”

După ședința Consiliului Politic Național al PSD, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că s-a stabilit un calendar pentru perioada ce precede alegerile generale, iar deciziile politice vor fi „comunicate” de vicepreședintele partidului, Victor Negrescu.

„În cadrul Consiliului Politic Național, împreună cu colegii mei, am aprobat un calendar de desfășurare pentru perioada următoare, mai ales pentru această perioadă până la alegerile generale”, a spus Ciolacu, adăugând că măsurile politice detaliate vor fi comunicate în mod oficial de Victor Negrescu.

S-a hotărât ca, din punct de vedere politic, aceste informații să fie transmise de domnul vicepreședinte al partidului, vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu, împreună cu colegii mei, a adăugat liderul PSD.

În același timp, Ciolacu a subliniat că se va concentra pe îndeplinirea responsabilităților sale guvernamentale.

Eu o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici, pentru ceea ce mă plătesc românii în acest moment pentru funcția de prim-ministru.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a anunțat oficial demisia din funcția de președinte al social-democraților, după ce rezultatele preliminare ale primului tur al alegerilor prezidențiale l-au plasat pe locul trei, cu 19,15% din voturi, după numărarea a 99,99% din secțiile de votare.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu și-a depus DEMISIA din funcția de președinte PSD, după rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și