Prima pagină » ALEGERI 2024 » Marcel CIOLACU, întrebat ce ar face dacă ar fi mediator între Putin și Zelenski: În primul rând trebuie o ÎNCETARE a focului

Marcel CIOLACU, întrebat ce ar face dacă ar fi mediator între Putin și Zelenski: În primul rând trebuie o ÎNCETARE a focului

Primul pas în scenariul unei negocieri de pace în războiul dintre Rusia și Ucraina ar fi încetarea focului, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 1, răspunzând la o întrebare din partea moderatoarei.

„Sunteți în următorul scenariu: Liderii NATO vă propun să fiți mediator între Putin și Zelenski. Cumva, revenim la discuțiile pe care le aveți cu Donald Trump. Miza este încheierea războiului. Cum îi convingeți? Ce-i spuneți lui Putin? Ce îi spuneți lui Zelenski?”, a fost întrebarea la care a răspuns premierul.

Marcel Ciolacu spune că ar face un apel la faptul că se apropie sărbătorile și că ambele țări sunt ortodoxe, pentru a obține o încetare a focului.

„În primul rând, ca să întâmple acest lucru trebuie o încetare a focului. Poate apropierea sărbătorilor. Încă sunt două țări ortodoxe. Poate ne aduce un pic un climat prielnic de a face un astfel de apel. Vorbim de un stat suveran și de un agresor. Cred că lucrurile sunt mai complicate în acest moment, dar nu imposibile. Dar sunt unul dintre cei care cred că trebuie văzută speranța de a ne implica, de a ne așeza la masă, de a găsi soluțiile cele mai bune. Deciziile le vor aparține lui Vladimir Putin și președintelui Zelenski”, a răspuns Ciolacu.

El a adăugat că ne aflăm în cel mai complicat context internațional, în condițiile în care „nimeni nu se mai aștepta să mai avem un război în Europa în anul 2024 și de asemenea,  se pierd mult prea multe vieți omenești în momentul acesta”.